CRIZA CORONAVIRUSULUI a generat cel mai lung zbor din istorie: 15.715 kilometri şi 16 ore în aer

Publicat: 20 03. 2020, 18:10
Actualizat: 20 03. 2020, 18:14
Foto cu caracter ilustrativ

Un avion de pasageri al Air Tahiti Nui a înregistrat cel mai lung zbor de până acum al unui avion de pasageri, 15.715 kilometri, între Papeete, Tahiti (Polinezia franceză) şi Paris, Franţa.

Industria aviaţiei a fost puternic lovită de criza coronavirusului. Mii de zboruri au fost anulate până acum, iar unele companii anunţă că riscă falimentul. Air Tahiti Nui își continuă activitatea şi tocmai a înregistrat cel mai lung zbor din istorie. 15.715 kilometri s-a deplasat un avion al Air Tahiti Nui, din Papeete, Polinezia franceză, până la Paris, Franţa.

În mod normal, avioanele care zburau pe această rută făceau escală la Los Angeles, pe LAX.

Donald Trump a ordonat însă în urmă cu câteva zile ca niciun avion de pasageri din Europa să nu mai aterizeze pe teritorul SUA.

Zborul a durat puţin sub 16 ore, iar la bord s-au aflat patru piloţi. Avionul este un Boeing 787-9.