Cum afectează accesul către aeroport carantinarea orașului Otopeni și ce reguli trebuie respectate în cele șase localități din Ilfov închise pentru 14 zile
Începând cu data de 21.11.2020, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile, s-a instituit măsura de carantinare zonală a localităţilor Otopeni, Mogoșoaia, Corbeanca, Dobroești, Măgurele și Popești-Leordeni din judeţul Ilfov.
Cele șase localităţi au intrat în carantină zonală, după ce rata de incidență cumulată calculată la data de 20 noiembrie pentru ultimele 14 zile a depăşit 9 la mia de locuitori, chiar 10 în Dobroeşti.
Asta înseamnă că atât localnicii, cât şi cei care vizitează aceste localităţi trebuie să respecte o serie de reguli şi să prezinte, după caz, declaraţie pe proprie răspundere sau adeverinţă de angajator, informează Știrile Pro TV.
Regulile care se aplică în perioada carantinei zonale diferă de la o localitate la alta. De exemplu, în Otopeni nu va fi nevoie de declaraţie pe proprie răspundere pentru tranzitare, spre deosebire de celelalte localităţi.
Poliţiştii au anunţat că îi vor sancţiona pe cei care se vor deplasa fără un motiv serios şi fără o declaraţie completată în acest sens, iar amenzile sunt cuprinse între 500 şi 2500 de lei, însă autoritățile spun că DN1 sau accesul către aeroportul Otopeni nu vor fi blocate.
Prefectul județului Ilfov, Daniel Zamfir, a precizat sâmbătă, pentru Libertatea, că toate persoanele care merg sau vin de la aeroport nu vor avea probleme în trafic.
Nu vor fi probleme. Cei care merg la aeroport își poate justifica scopul călătoriei cu biletul de călătorie sau cu o declarație pe propria răspundere. La fel și cei care vin de la aeroport”, a precizat prefectul.
În ceea ce privește persoanele care vin din aeroport și nu mai au asupra lor biletul de călătorie cu avionul, prefectul a precizat că se va analiza situați de la caz la caz.
Dacă o persoană care vine din aeroport nu prezintă biletul de călătorie și nu are asupra sa nici declarația, se analizează situația. Se va verifica dacă are bagaje asupra sa, cu ce cursă a sosit, sunt soluții. Se poate depista dacă acea persoană chiar a venit din aeroport sau nu”, a mai spus Daniel Zamfir pentru sursa citată.
Ce reguli trebuie respectate în perioada carantinei, în cele șase localități din Ilfov
Măsurile au fost publicate pe site-ul Prefecturii Ilfov şi le puteţi găsi şi în lista de mai jos, unde pot fi găsite detalii despre restricţiile privind deplasările, activitatea agenţilor economicei sau desfăşurarea de evenimente:
Ce reguli trebuie respectate în perioada carantinei în Corbeanca
Descarcă de AICI documentul oficial cu regulile care trebuie respectate în Corbeanca în perioada carantinei zonale.
Ce reguli trebuie respectate în perioada carantinei în Dobroeşti
Descarcă de AICI documentul oficial cu regulile care trebuie respectate în Dobroeşti în perioada carantinei zonale.
Ce reguli trebuie respectate în perioada carantinei în Măgurele
Descarcă de AICI documentul oficial cu regulile care trebuie respectate în Măgurele în perioada carantinei zonale.
Ce reguli trebuie respectate în perioada carantinei în Mogoşoaia
Descarcă de AICI documentul oficial cu regulile care trebuie respectate în Mogoşoaia în perioada carantinei zonale.
Ce reguli trebuie respectate în perioada carantinei în Otopeni
Descarcă de AICI documentul oficial cu regulile care trebuie respectate în Otopeni în perioada carantinei zonale.
Ce reguli trebuie respectate în perioada carantinei în Popeşti-Leordeni
Descarcă de AICI documentul oficial cu regulile care trebuie respectate în Popeşti-Leordeni în perioada carantinei zonale.