Cum poate fi dezinfectată de COVID-19 uniforma elevilor. Sfaturile experților în curățătorie
Noul an școlar 2020-2021 începe pe 14 septembrie, însă momentan nu se știe dacă orele vor fi reluate încșoli de la această dată sau începând cu 1 octombrie. Una dintre îngrijorările părinților o reprezintă riscul de infectare la care sunt supuși elevii atunci când merg în unitățile școlare. Un expert în curățarea hainelor vine în sprijinul acestora oferindu-le câteva sfaturi despre cum să dezinfecteze uniformele și hainele pe care copiii le poartă la școală.
Unele studii arată că noul coronavirus poate rezista pe haine chiar și până la trei zile, din această cauză fiecare părinte ar trebui să ia măsuri suplimentare de curățare a hainelor purtate de copii, cu precădere cele purtate la școală.
Un expert în curățarea hainelor, care este CEO al companiei britanice Laundryheap, împărtășește câteva sfaturi care îi vor ajuta pe părinți că dezinfecteze uniformele elevilor în mod eficient, pentru a nu mai prezenta urme de SARS-CoV-2, potrivit Mail Online.
Cum poate fi dezinfectată de COVID-19 uniforma elevilor
„Curățare implică îndepărtarea murdăriei și a germenilor de pe suprafața hainelor. În unele cazuri, acest lucru presupune pur și simplu mutarea gewrmenilor de pe o suprafață pe alta. Dezinfectarea, pe de altă parte, implică folosirea unor substanțe chimice pentru a împiedica virușii sau bacteriile să se răspândească, fie prin distrugerea lor, fie prin prevenirea multiplicării acestora”, explică expertul.
Acesta le recomandă părinților să spele hainele copiilor, inclusiv uniforma, la o temperatură a apei de 60 de grade Celsius astfel încât germenii să fie omorâți.
„Apa fierbinte va dezactiva bacteria și va îmbănătăți eficacitatea detergentului”, mai specifică Deyan Dimitrov.
De asemenea, acesta a trage atenție asupra specificațiilor de spălare pentru fiecare material în parte, întrucât unele pot fi afectate de temperatura ridicată a apei. Însă, un alt aspect important este faptul că uniformele trebuie spălate în fiecare zi.
Un alt sfat oferit de expert este de a nu scutura uniforma întrucât germenii pot ajunge în aer și apoi pot fi inhalați de persoanele care locuiesc în casă.