Daniel Dăianu: N-ai căuta un țap ispășitor dacă ar fi fost de succes campania de vaccinare
Economistul Daniel Dăianu a declarat vineri că rata de vaccinare din România este foarte scăzută, iar aceasta este, practic, vina autorităților, care nu au reușit să promoveze vaccinarea așa cum ar fi trebuit.
Potrivit acestuia, rata de vaccinare trebuie să crească în România, iar nivelul actual arată că această campanie „nu a fost așa cum trebuia să fie”, informează HotNews.
„Vedeți acum că și în disputele astea politice se caută un țap ispășitor. N-ai căuta un țap ispășitor dacă o campanie ar fi fost de succes. N-ai fi ajuns în situația asta. Problema nu este politică aici: cine trebuie să plătească oalele sparte. Problema este că trebuie să faci în așa fel încât să reușești în perioada care vine”, spune acesta.
Totodată, el spune că a miza pe faptul că oamenii dezvoltă anticorpi și prin infectare este o gândire total greșită
„Europa se vaccinează. Lumea se va vaccina dacă vom crede în ultimele declarații și ale administrației americane și ale europenilor. În materie de folosire a vaccinurilor, din păcate s-a manifestat un naționalism pe care de-a lungul istoriei întotdeauna l-am putut observa. Există acest egoism. O deschidere a minții ți-ar spune că interesul comun ar trebui să prevaleze, nu un interes imediat”, a mai arătat Daniel Dăianu.
Peste 18.400 de persoane s-au vaccinat anti-Covid joi
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că joi, 23 septembrie, au fost vaccinate 18.414 de persoane. To joi, România a depășit borna de 10 milioane de doze de vaccin administrate, cu 5.426.518 de persoane vaccinate, din care 5.298.707 cu schema completă.
În acest interval au fost înregistrate 8 reacţii adverse la vaccinare, iar alte 74 sunt în curs de investigare. În ceea ce priveşte numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, sunt 17.134 de reacţii comune şi minore.
Dintre persoanele vaccinate joi, 9.319 au primit vaccinul Johnson&Johnson, 6.158 prima doză de Pfizer BioNTech, respectiv 2.595 a doua doză de Pfizer BioNTech, 158 prima doză de Moderna și 116 doza a doua, 11 români s-au vaccinat cu AstraZeneca, iar 57 au făcut rapelul cu același ser.