De ce un bolnav de COVID-19 nu mai este transportat cu izoleta la spital. Anunțul făcut de dr. Beatrice Mahler
Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Bucureşti, explică motivul pentru care, în prezent, un bolnav de COVID-19 nu mai este transportat cu izoleta la spital, cum se întâmpla în primele săptămâni de la începutul pandemiei.
În acest moment, izoletele sunt, practic, de domeniul trecului. Potrivit medicului Beatrice Mahler, acest mijloc de deplasare a fost eliminat deoarece s-a stabilit că masca și viziera protejează suficient cadrele medicale, în momentul în care intră în contact cu o persoană infectată. În plus, izoletele nu au limitat transmiterea virusului asiatic, așa cum se aștepta.
“A fost o metodă de limitare a transmiterii infecției care s-a adoptat în acel moment în care erau foarte puține cazuri și, oarecum, măsurile au fost adoptate pentru o situație de infecție care, speram noi, să poată să fie limitată. Nu s-a putut! Acum este suficient să purtăm mască și atunci când suntem bolnavi să chemăm ambulanța, să nu ne deplasăm la spital în mijloacele de transport în comun”, a declarat dr. Beatrice Mahler, la Digi 24.
Dr. Beatrice Mahler, îngrijorată: “Am ajuns ca 80% din pacienţii internaţi să fie cu forme severe de boală”
În continuare, dr. Beatrice Mahler s-a arătat îngrijorată de faptul că tot mai mulți tineri care sunt testați pozitiv la COVID-19 au nevoie de internare, din cauza formelor severe pe care le contractează.
“Am ajuns ca 80% din pacienţii internaţi să fie cu forme severe de boală, să necesite debite mari de oxigen şi să fie, de data asta, mult mai tineri decât cei pe care i-am avut în luna noiembrie”, a mai declarat managerul Institutului “Marius Nasta”.
Izoleta e de domeniul trecutului. Aproape 900.000 cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei
De la începutul pandemiei, în România au fost confirmate 862.681 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 787.392 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost confirmate 2.972 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.