DECIZIE. Italienii au confiscat mii de circuite respiratorii care ar fi trebuit să ajungă în Grecia
Autorităţile italiene au anunţat marţi confiscarea a peste 1.800 de circuite respiratorii destinate bolnavilor de COVID-19, aflaţi la terapie intensivă, pregătite pentru Grecia, scrie France Presse, citată de Agerpres.
Încărcătura, care cuprindea echipamente atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, a fost confiscată într-un camion pe punctul de a fi îmbarcat la bordul unei nave care urma să plece spre Grecia.
Un circuit respiratoriu este compus dintr-un tub, un balon, o valvă şi o mască respiratorie, care îl conectează direct pe pacient la dispozitivul necesar, fie că aceasta se face pentru anestezie sau respiraţie, precizează în comunicatul lor poliţia şi serviciul vamal, scrie Agerpres.
Protecţia civilă italiană a interzis la 25 februarie exportul circuitelor respiratorii, precum şi cel al măştilor şi ochelarilor de protecţie.