DECIZIE. Lista cu țările din care poți veni în România fără să te bage în carantină sau izolare
Persoanele asimptomatice care vin în România din Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia,Slovenia şi Ungaria nu vor mai fi nevoite să stea în carantină sau izolare.
Sâmbătă a avut loc o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, desfăşurată on-line, pentru aprobarea listei cu statele din care cetăţenii care sosesc în România nu vor fi obligaţi să intre în izolare.
În baza propunerii Institutului Naţional de Sănătate Publică, se aprobă, începând cu data de 15.06.2020 ora 00:00, eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din statele menţionate mai sus.
Lista cu ţările care fac obiectul prevederilor de la alin.(1) se publică de Institutul Naţional de Sănătate Publică pe site-ul www.insp.gov.ro .
Zborurile către şi dinspre ţările care fac obiectul excepţiei prevăzute la art. 1, se vor relua în condiţiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID -19, cu modificările şi completările ulterioare.
Lista cu ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni, până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi ţări.
Când intră în vigoare lista actualizată
Lista actualizată va intra în vigoare la 24 ore de la momentul aprobării acesteia de către CNSU.
Situaţia epidemiologică din ţările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuinţă/locaţia declarată, se monitorizează de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, care, în cazul unei evoluţii nefavorabile susţinută pe o perioada de 14 zile, va propune CNSU eliminarea acestora din listă.