Prima pagină » Coronavirus » DECIZIE. O țară vecină cu România s-a întors la restricții mai aspre din cauza noului val de coronavirus!

DECIZIE. O țară vecină cu România s-a întors la restricții mai aspre din cauza noului val de coronavirus!

DECIZIE. O țară vecină cu România s-a întors la restricții mai aspre din cauza noului val de coronavirus!
RISCURI. Sute de pacienți depistați pozitiv cu coronavirus s-au externat la cerere din spitalele din România

O țară vecină cu România a decis să înăsprească de joi restricțiile în urma creșterii numărului de cazuri de coronavirus.

Autorităţile sârbe au înăsprit joi măsurile de restricţie implementate împotriva noului coronavirus în urma unei creşteri îngrijorătoare a cazurilor de COVID-19 şi au redeschis totodată, la Belgrad, spitalele dedicate în întregime bolnavilor care au contractat SARS-CoV-2.

După ce a controlat primul val al epidemiei, la fel ca România, la începutul lunii mai, Serbia se confruntă cu o creștere a cazurilor, care, conform statisticilor oficiale, au trecut de la aproximativ 50 de infectări zilnice în urmă cu o lună la peste 250 de contagieri pe zi în perioada actuală, scrie Agerpres.

Valul de infecții are legătură cu ieșirea rapidă din izolare

La Belgrad, după o pauză de abia o lună, trei spitale au fost din nou transformate în ultimele zile în „spitale COVID-19”.

Acest nou val epidemiologic are loc în contextul unei ieşiri rapide din izolare, autorizată de autorităţi, ce vizează de exemplu manifestări sportive în masă, inclusiv un turneu de tenis organizat de Novak Djokovic, testat pozitiv cu SARS-CoV-2 după câteva zile de la debutul competiţiei.

Numărul de cazuri a crescut după alegeri

Numărul de cazuri anunţate de autorităţile sârbe a crescut după alegerile legislative din 21 iunie. După sărbătorirea victoriei zdrobitoare a Partidului Sârb al Progresului (SNS) condus de preşedintele Aleksandar Vucic, trei oficiali de rang înalt au anunţat că au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus: ministrul sârb al Apărării, Aleksandar Vulin, preşedintele fostului Parlament sârb, Maja Gojkovic, şi directorul oficiului guvernului sârb pentru Kosovo, Marko Duric.

450 de cazuri în România în 24 de ore

Până astăzi, 2 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 27.746 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.433 au fost externate, dintre care 19.363 pacienți vindecați și 1.070 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 450 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți.

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și