DEZVĂLUIRI. Șeful militar al Spitalului Județean Suceava: „O parte din cadrele medicale refuzau să poarte echipamente de protecție”
Noul coordonator al activității Spitalului Județean Suceava, generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, care este și secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat vineri că spitalul are suficiente echipamente de protecție, dar că o parte din personalul medical refuza să le poarte.
„În mod paradoxal, o parte din cadrele medicale refuzau să poarte aceste echipamente, iar aceasta este una din explicațiile pentru care aici sunt atât de mulți medici și asistenți infectați cu COVID-19. Chiar vă rog să mă citați cu această declarație. Dar acest comportament se va schimba și oamenii au înțeles că trebuie să poarte echipamentele de protecție”, a declarat generalul-maior Ionel Oprea, pentru Moniturul de Suceava.
Acesta a adăugat că obiectivul pe termen scurt este acela ca Spitalul Județean Suceava să redevină complet operațional în maxim o săptămână.
Conducerea Spitalului din Suceava a fost preluată începând de joi de personal militar..