Dezvăluirile medicului Beatrice Mahler, despre efectul post-Covid: „Înainte de COVID îşi creşteau nepoţii, iar după nu pot să se ridice să bea o cană cu apă”

Dezvăluirile medicului Beatrice Mahler, despre efectul post-Covid: „Înainte de COVID îşi creşteau nepoţii, iar după nu pot să se ridice să bea o cană cu apă”
Sursă foto: GÂNDUL
Publicat: 09/01/2022, 10:24
Actualizat: 09/01/2022, 10:28

Managerul Institutului Marius Nasta din Bucureşti, Beatrice Mahler, dezvăluie că sunt multe cazuri de „long Covid”, situaţia când infecţia trece, dar simptomele persistă. Medicul spune că la spitalul pe care îl conduce vin acum mulţi pacienţi pentru evaluare post-Covid.

„Din fericire, o mare parte din pacienţii care au avut o mare afectare pulmonară recuperează foarte bine funcţia pulmonară şi leziunile pulmonare se remit. Este însă extrem de important ca oamenii să vină la control, evaluarea să fie individuală”, a declarat dr. Beatrice Mahler, potrivit news.ro.

Mai mult, medicul Mahler spune că sunt şi persoane care, după o formă critică de boală, care au necesitat spitalizări de lungă durată, ajung să petreacă şi post-Covid perioade lungi în spital, au infecţii respiratorii importante, care se remit foarte greu la tratament şi, practic, pentru ei viaţa s-a schimbat în totalitate.

Este extrem de dur să vezi şi să stai de vorbă cu oameni care înainte de Covid îşi creşteau nepoţii, iar după Covid nu pot să se ridice să bea o cană cu apă”, a mărturisit dr. Beatrice Mahler.

Întrebată care a fost cea mai lungă spitalizare la „Marius Nasta”, managerul a spus că au fost mai mulţi pacienţi care au stat internaţi în jur de două luni.

Pes 290 de cazuri cu tulpina Omicron

Încă 112 cazuri noi de infectare cu tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2 au fost raportate, vineri, de Institutul Național de Sănătate Publică.

“Este vorba despre 48 de bărbați și 64 de femei cu vârste cuprinse între 0 și peste 80 de ani din municipiul București și 19 județe. Un număr de 11 persoane au istoric de călătorie în Marea Britanie, Italia, Franța, Tanzania, Bulgaria, SUA și Austria”, a informat Ministerul Sănătății.

Astfel, numărul cazurilor de infectare confirmate la nivel național cu varianta Omicron se ridică la 295.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Cum s-au dat de gol rușii...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat...
Greșeala pe care o facem când gătim ciorbă. Niciodată nu ne-a trecut prin cap
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri