Dr. Mihai Craiu: Nu mai avem unde să internăm copiii cu COVID-19. Am ajuns în situația să ne gândim pe cine internăm primul
Medicul pediatru Mihai Craiu a declarat joi seara că spitalele de pediatrie din București sunt pline de copii diagnosticați cu SARS-CoV-2.
El a adăugat, într-un interviu acordat Digi24, că medicii au ajuns în situația în care trebuie să decidă cine are prioritate la internare.
Totodată, acesta mai spune că părinții copiilor care au COVID nu sunt vaccinați.
„Acum este atât de rău, încât noi, la Institut (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului – n.red.), suntem plini. Etajul de copii cu maladie SARS-CoV-2, ei și părinții lor, e plin. Nu mai avem pe unde să-i punem. Lumea nu realizează că am ajuns în situația de a trebui să ne gândim pe cine trebuie să internăm primul. Evident că nu e nimeni, din punct de vedere moral, atât de stâncă, încât să zică: primul venit, primul internat. Sunt tot felul de emoții, de povești, de pacienți care sunt mai grav, dar am ajuns într-o poziție în care nu e ușor să fii medic de gardă în România astăzi. Aproape la fel ca ai noștri colegi de la adulți. Și lucrurile nu se vor opri aici”, a spus Mihai Craiu.
Mihai Craiu: Vor fi din ce în ce mai mulți copii cu COVID
Medicul a mai adăugat că și la celelalte spitale de copii din București situația este asemănătoare și că se așteaptă la tot mai multe cazuri de infectare în rândul copiilor.
„Bine, nu sunt foarte grav bolnavi – noi nu avem voie să-i ținem pe cei de terapie intensivă -, dar au nevoie de ajutor, au febră, au diaree, nu pot să mănânce. Avem în momentul acesta cel mai mic (pacient) un nou-născut, de câteva zile, iar cel mai mare minor are 17 ani – e mama unui alt copil internat, știți că noi suntem campioni în Uniunea Europeană la mame minore. Avem și celelalte mame, care sunt adulți. Nu e bine. Și o să fie din ce în ce mai mulți și, din păcate, unii vor avea nevoie de oxigen, de perfuzie, de medicație specifică”, avertizează doctorul.
Varianta Delta a SARS-CoV-2, dominantă în valul al patrulea, se răspândește mai ușor și este mult mai agresivă în cazul copiilor. Până acum, celelalte variante provocau în rândul copiilor doar forme ușoare sau asimptomatice de boală.