E prăpăd la Vaslui! Peste 100 de noi cazuri de Covid într-un spital de psihiatrie și într-un centru de recuperare!
Peste 100 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore la mai multe persoane dintr-un spital din Vaslui și dintr-un centru de recuperare din județ, a anunțat DSP Vaslui.
„S-au luat măsurile privind evaluarea medicală, triajul şi izolarea persoanelor şi au fost dezinfectate spaţiile. Au fost confirmate 60 de cazuri la Spitalul Murgeni şi 45 la Râşeşti. Mai avem probe în lucru, la care aşteptăm rezultatele”, a declarat pentru Agerpres directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada.
Peste 2.800 de cazuri în Vaslui de la începutul pandemiei
Până la această dată, la nivelul judeţului Vaslui au fost înregistrate peste 2.800 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar un număr de 81 de persoane au decedat.
România a înregistrat duminică 1.438 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 față de raportarea de sâmbătă, informează Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Până duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 122.673 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
31 de decese și record de pacienți la ATI
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 31 de decese (21 de bărbați și zece femei). Persoanele decedate erau internate în spitale din județele Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui și din Municipiul București. Toate persoanele decedate prezentau comorbidități. Astfel, duminică, numărul total al persoanelor care au decedat ca urmare a infectării cu SARS-CoV-2 a ajuns la 4.718 în România.
Duminică s-a înregistrat și un record în ceea ce privește numărul de persoane internate în secțiile de Terapie Intensivă din țară: 535. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.408.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.528 de teste, dintre care 7.909 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.619 la cerere.