Prima pagină » Coronavirus » EXCLUSIV. Medicul Adrian Marinescu, dezvăluiri vitale despre vaccinul anti-COVID: „Singura opțiune reală pentru a ne întoarce la viața de dinainte”. Când apare imunitatea? (VIDEO)

EXCLUSIV. Medicul Adrian Marinescu, dezvăluiri vitale despre vaccinul anti-COVID: „Singura opțiune reală pentru a ne întoarce la viața de dinainte”. Când apare imunitatea? (VIDEO)

Adrian Marinescu, medic infecționist la Spitalul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din București, a explicat într-un interviu GÂNDUL LIVE beneficiile vaccinării împotriva SARS-COV-2, menționând că vaccinul este singura opțiune reală pe care o avem pentru a eradica pandemia de coronavirus. Totodată, medicul a demontat miturile împotriva vaccinării, subliniind că anticorpii se vor obține la scurt timp după administrarea celei de-a doua doze de vaccin.

Vaccinul este singura opțiune reală pe care o avem dacă vrem să combatem această pandemie. Este un câmp de luptă cu multe pierderi, din păcate, și vom vedea în fiecare zi. Oricât de mult ne-am dori prin măsurile de prevenție să rezolvăm, nu o putem face. Vaccinarea, la nivel de masă, care presupune o imunizare de 70-8%, reprezintă singura variantă reală de a ne întoarce la viața noastră de dinainte”, explică medicul infecționsist Adrian Marinescu.

Totodată, medicul a explicat că tratamentul antiviral trebuie administrat la debutul bolii pentru eficiență maximă.

Este important ca tratamentul antiviral să fie administrat la debutul bolii pentru a avea eficiență și trebuie gândit în context. S-a demonstrat că în cazul unui pacient critic, cei din terapie intensivă, din păcate, nu există tratamente care să reducă în mod semnificativ mortalitatea. Tratamentul viral este eficient, dar țintit și în situația în care îl poate ajuta pe pacient”, mai spune medicul Marinescu.

Medicul Adrian Marinescu demontează principalele mituri!

Medicul Marinescu a infirmat zvonurile care susțin că trei dintre companiile care lucrează la vaccinul anti-COVID nu au experiență în dezvoltarea serului.

„Sunt companii care lucrează în domeniul farma de foarte mult timp și au dezvoltat foarte multe studii clinice pe toate domeniile posibile medicale. Dacă vorbim de BioNTech care lucrează cu Pfizer, BioNTech are experiență pe vaccinurile antitumorale prin aceeași tehnică folosită pe vaccinul actual.

Cât privește anumite afirmații din spațiul public, potrivit cărora COVID-19 poate provoca leucemie, medicul Adrian Marinescu a subliniat că sunt supoziții care nu se bazează pe date științifice.

Atunci când sunt altfel de afirmații ar trebui să ne întrebăm care sunt datele care stau în spate. E foarte ușor să faci afirmații care nu au susținere. Sunt doar supoziții care nu au susținere. Ce se știe din datele pe care le avem este că pot să fie reacții adverse imediate, că vorbim de ce se întâmplă la locul de injectare, o simptomatologie redusă, durere, inflamație, febră, frisoane, mialgii, sunt simptome care dispar în 24 de ore și nu pun probleme. Va exista din partea Agenției Europene pentru Mediamente (EMA) raportul final care va vorbi de contraindicațiile clare. Vor avea prospectul european al vaccinului. Nu avem dovezi care să ne îngrijoreze.

Când apare imunitatea?

Totodată, medicul a subliniat că vaccinul va fi administrat în două doze, iar imunitate va apărea la cel mult o săptămână după administrarea celei de-a doua doze.

„După a doua doză, probabil, la un interval de o săptămână. Dar anticorpii  se pot obține mai repede. Probabil cine a făcut două doze, la un interval scurt va avea acești anticorpi protectori. Eficiența acestor vaccinuri este de peste 90%”, mai spune medicul infecționist Adrian Marinescu.

 

 

 

Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării obținut în urma studiilor urmate la FJSC și ... vezi toate articolele