Prima pagină » Coronavirus » Explicații VIDEO, pas cu pas: Cum te poţi programa pe platforma online pentru vaccinarea împotriva COVID-19

Explicații VIDEO, pas cu pas: Cum te poţi programa pe platforma online pentru vaccinarea împotriva COVID-19

Explicații VIDEO, pas cu pas: Cum te poţi programa pe platforma online pentru vaccinarea împotriva COVID-19

Pentru următoarele 20 de zile de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19 în cea de-a doua etapă a campaniei, s-au făcut 305.562 programări din cele 364.800 sloturi disponibile. În Capitală, s-au făcut 62.182 de programări, gradul de ocupare fiind de 100%, iar autoritățile transmit că pot fi făcute programări pentru imunizare și în Ilfov.

Cum te poţi programa pe platforma online pentru vaccinarea împotriva COVID-19

A doua etapă a campaniei de vaccinare împotriva COVID-1 vizează persoanele cu vârsta peste 65 de ani, bolnavii cronici și angajații din „domenii cheie”. Astfel că, autorităţile au pus la dispoziţia vârstnicilor un tutorial video care explică paşii pe care ar trebui să îi urmeze pentru programarea informatică pentru vaccinare, dar şi un Manual de utilizare.

Cum se realizează programarea?

Adulţii cu vârsta peste 65 de ani şi persoanele cu boli cronice pot opta pentru una dintre modalităţile de înscriere pentru vaccinare:

  • Electronic, direct în platforma naţională programare.vaccinare-covid.gov.ro .
  • Aplicaţia permite ca programarea să fie realizată şi de un membru din familie sau de un apropiat de încredere care are acces la datele de identitate.
  • Prin intermediul medicului de familie
  •  Prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor.
  • Telefonic prin apelarea numărului unic de Caal Center: 021.414.44.25
  • Astfel, primul pas pentru programarea informatică în platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro prevede exclusiv crearea unui cont pe această platformă.

Cum se realizează programarea persoanelor direct în platformă?

Aplicaţia a fost optimizată pentru a veni în sprijinul persoanelor vulnerabile care trebuie să urmeze câţiva paşi simpli:

    • autentificarea în platformă prin introducerea CNP-ului,
    • introducerea codului unic trimis de sistem prin SMS.
    • Sistemul recunoaşte dacă persoana are peste 65 de ani, dacă este în evidenţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate având boli cronice sau dacă a fost introdusă în sistem de medicul de familie.
    • Următor pas prevede crearea profilului prin completarea datelor de identitate.
    • Persoanele cu boli cronice trebuie să selecteze şi categoria de afecţiuni.
    • După salvarea datelor poate începe procesul de programare prin alegerea Centrului de vaccinare, a datei şi a intervalului orar pentru administrarea primei doze, respectiv a rapelului.
    • De asemenea, după parcurgerea tuturor paşilor, se poate vedea sumarul programării şi este necesară acceptarea Declaraţiei de conformitate a datelor.
    • La final se poate vizualiza programarea şi se poate descărca recipisa, care conţine datele de prezentare în centrul de vaccinare.
    • Platforma permite permite şi identificarea sau anularea programărilor realizate.

De asemenea, autoritățile au realizat și un tutorial adresat persoanelor juridice cu angajaţi care fac parte din categoria personalului esenţial:

Voiculescu: „Am evaluat greșit!”

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, recunoaște că a ”evaluat parțial greșit”, după ce vineri seară a anunțat pe pagina sa de Facebook că platforma dedicată programării pentru vaccinarea anti-COVID funcționează. Ministrul spune că mai este mult de muncă și urmează să ia legătura cu cei de la STS.

„Se pare că am evaluat parțial greșit. Am citit câteva sute de comentarii și reacții, am vorbit cu cunoscuți și am încercat să îi ajut pe câțiva cu înscrierea. Dacă pentru mine (și probabil pt. o parte dintre cei cca. 190.000 de oameni care s-au programat cu succes) a fost o chestiune de minute, pentru alții înscrierea a durat ore iar pentru unii a fost pur și simplu imposibil. Mai e mult de muncă. Mâine voi lua legătura cu cei de la STS și CNCAV să văd cum îi putem ajuta”, a declarat Vlad Voiculescu pe pagina sa de Facebook.

 

Autor