Femeia din Giurgiu infectată cu noua tulpină de COVID-19 din Marea Britanie, declarații incredibile: “A fost o greșeală. Nu mi s-a dovedit în acte!”
Femeia din Giurgiu infectată cu noua tulpină de COVID-19 din Marea Britanie nu crede că a contractat mutația virusului SARS-CoV-2, considerând totul ca fiind o “greșeală”. Aceasta mai susține că a cerut repetarea testului, dar a fost ignorată total.
Pe 8 ianuarie, noua tulpină de COVID-19 a fost confirmată și în România. Mutația a fost depistată la o tânără în vârstă de 27 de ani, din județul Giurgiu, care nu a efectuat călătorii în străinătate. Din fericire, femeia se simte bine și iese din izolare, după 14 zile.
Familia ei numără șase membri, dintre care patru au fost bolnavi. Doar în cazul ei analiza a arătat că a contractat noua tulpină. Femeia susține, însă, că nimeni nu i-a arătat și în acte că, într-adevăr, s-ar fi infectat cu mutația virusului.
“Nu mi s-a dovedit în acte, doar mi s-a confirmat. M-au sunat de la Matei Balș și mi-au spus că sunt purtătoare de tulpina nouă. Noi ne mai duceam la Matei Balș, de fiecare dată când aveam o problemă. Și am fost acolo special pentru testare, pentru că cea mică avea simptome gastrointestinale și tușea. După testarea de acolo au trecut trei zile. Și după trei zile mi-au spus că au văzut modificări. Dar copila nu are tulpină, nici nu știu ce să zic… Are coronavirus, dar nu are noua tulpină, chiar dacă o alăptez, pentru că are doar zece luni”, a spus femeia, potrivit Antena 3.
Femeia din Giurgiu infectată cu noua tulpină de COVID-19 nu a părăsit România
În continuare, tânăra în vârstă de 27 de ani se declară sceptică asupra faptului că a fost infectată cu noua tulpină de COVID-19 din Marea Britanie, aducând, în acest sens, mai multe argumente.
“Cred că a fost o greșeală. Asta cred eu! Nu am fost niciodată în afara țării. Și nici în contact cu alte persoane. Pentru că de asta mă și intreb… de unde noua tulpină la mine…”, a mai precizat giurgiuveanca.
“A fost o simplă răceală!”
Femeia susține că a cerut ca testul să fie repetat, dar că toate cadrele medicale au preferat să o ignore. În prezent, atât ea cât și membrii familiei sunt în afara oricărui pericol.
“A fost o simplă răceală! Nu am avut nimic, cum se spunea la presă, că suntem bolnavi… Cum au spus și vecinii noștri… Nu am avut nimic, decât în trei zile mi-am pierdut gustul și mirosul. Atât! Dar mi le-am recuperat!”, a mai declarat femeia.