Focare de COVID-19 la două spitale din Iași
Alte două focare de COVID-19 au apărut în România, de data asta la două spitale din Iași. Este vorba de Spitalul CF şi de Spitalul Sfântul Spiridon.
Astfel, la Spitalul Clinic Căi Ferate au fost înregistrate 6 cazuri în Blocul operator şi în secţia de Oftalmologie. Este vorba de 5 cadre medicale şi de un pacient, care au fost confirmaţi cu noul coonavirus, informează DSP Iași.
Toate persoanele infectate vor sta în izolare la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie. La testarea rapidă efectuată nu s-au mai depistat alte cazuri.
Al doilea focar a fost înregistrat la Clinca de Dermatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon, unde au fost confirmaţi cu Covid 5 pacienţi.
Aceştia au fost externaţi. „Starea pacienţilor a permis externarea treptată a acestora cu izolarea la domiciliu sub monitorizarea medicilor de familie”, a transmis DSP Iaşi.
Andrei Baciu: Valul 4, probabil cel mai intens. Cum se va sfârși pandemia?
Studiile relevă că mai devreme sau mai târziu vom reuși să depășim acest moment, însă nu va fi la fel peste tot: în timp ce în unele state nu se vor mai înregistra decât focare izolate, altele se vor confrunta cu epidemia pe termen lung, a declarat, marți, la Digi24, vicepreședintele campaniei naționale de vaccinare anti-COVID.
„Datele pe care le avem și în România, și peste tot, la nivel planetar, spun un singur lucru, faptul că vaccinarea este singura care va închide pandemia”, a spus Andrei Baciu.
O concluzie este certă: mai devreme sau mai târziu vom putea să depășim acest moment, a declarat oficialul.