Fost șef INML, avertisment despre necesitatea autopsiilor în România: Sunt situații când bolnavi cu Covid nu au niciun fel de simptom și deducția logică este că nu au murit de Covid | Ce au descoperit până acum medicii legiști din SUA
Profesorul dr. Vladimir Beliș, fostul director al Institutului Național de Medicină Legală susține că autopsiile în cazul deceselor persoanelor infectate cu coronavirus ar fi necesare din două motive: pentru deslușirea leziunilor specifice acestor boli, dar și pentru elucidarea misterelor în cazul morților asimptomatici. Profesorul susține că sunt cazuri în care bolnavii infectați cu coronavirus mor, chiar dacă nu au avut niciun simptom, ceea ce înseamnă că nu toți cei care decedează în spital au murit de COVID, ci de altă boală.
„Autopsiile sunt extrem de necesare”, spune profesorul Vladimir Beliș argumentând că prin aceste proceduri se pot desluși leziunile specifice Covid-19 și implicit mijloacele terapeutice. De asemenea, prin autopsii se elucidează cauza care a provocat decesul:
„Sunt situații când bolnavi cu Covid nu au niciun fel de simptm și de aici deducția logică este că nu toți care decedează în spital, chiar dacă sunt pozitivi, au murit de Covid ”, a spus profesorul la Antena3.
Totuși, profesorul atrage atența asupra pericolului la care se supun medicii legiști când fac autopsia unei persoane care a fost infectată cu Covid.
„Este cunoscut faptul că la Medicină Legală se fac autopsii numai la Ordonanța organelor de Justiție, respectiv a procurorului și în această împrejurare noi nu facem autopsii decât atunci când există o ordonanță și când se dă această ordonanță (…). În cazurile unor morți traumatice acestea autopsii sunt obligatorii, dacă sunt situații când aparținătorii celui decedat la un spital în care sunt internați astfel de bolnavi sunt nemulțumiți de tratamentul făcut acestui bolnav crezând că dacă ar fi făcut alt tratament putea să scape cu viață – malpraxis- în această situație cazul devine din nou caz medico-legal și procurorul ordonă efectuarea necropsiei. Și mai există situații în care am făcut la Institutul de Medicină Legală autopsii cu cazuri de COVID. Aceste autopsii se fac în anumite condiții de periculozitate la fel ca în persoanele în viață. Există aerosoli emanați odată cu prelevarea din țesuturi și organe.
Expert din SUA: Ce au descoperit medicii legiști în urma autopsiei la morții infectați cu Covid
Prin intermediul autopsiei, Prof. dr. Mary E. Fowkes, șefa Serviciului de Autopsii și Neuropatologie de la Spitalul Mount Sinai, New York a descoperit o legătură importantă între boala COvid-19 și sistemul vascular.
„Pe măsură ce am făcut autopsiile, am început să descoperim că mulţi dintre pacienţi aveau mici cheaguri de sânge pe creier, ceea ce a dus la AVC-uri, în ficat. Ştiam că vor fi probleme la plămâni şi am găsit cheaguri şi în plămâni, emboliile de care spuneam, dar şi cheaguri mai mici, de anevrisme care se formau în plămâni. Deci autopsiile au scos la iveală lucruri surprinzătoare, care nu ar fi fost descoperite dacă nu am fi făcut autopsiile. (…) Am mai descoperit că hipertensiunea era cel mai important factor de risc şi că insuficienţa cardiacă, arteroscleroza, diabetul şi obezitatea, care afectează şi ele vasele de sânge, sunt factori de risc. Deci, dacă facem autopsii, putem să căutăm anomalii în toate organele şi să vedem schimbările”, a mai declarat Prof. dr. Mary E. Fowkes.
„Când am început să fac autopsiile, mă aşteptam să văd dovezi ale virusului care afectează creierul similare cu encefalita ecvină estică, cu encefalita West Nile şi cu alte infecţii virale care dau stări de confuzie şi care afectează creierul. Şi nu am găsit nicio dovadă de encefalită. A fost uimitor. În schimb, am găsit cheaguri de sânge şi accidente vasculare în mai multe zone, ce nu puteau fi explicate de modul obişnuit în care se produce un accident vascular. În mod normal, dacă un pacient este mai în vârstă şi suferă de boli vasculare, cum este arteroscleroza, şi dacă se formează un cheag, acesta se formează într-o zonă şi, în timp acesta se vindecă şi apoi, poate face un alt anevrism într-o altă zonă. În cazul COVID, vedem mai mult accidente vasculare în mai multe zone, în zone diferite ale creierului. Este ceva neobişnuit şi nu am văzut niciodată aşa ceva la nicio infecţie virală şi la nicio altă boală”, a mai spus șefa Serviciului de Autopsii și Neuropatologie de la Mount Sinai într-un interviu la Antena3.