FOTO| Ea este Denisa, tânăra însărcinată și infectată cu COVID, care a refuzat tratamentul și a murit. Rudă: „Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există”

Publicat: 17 10. 2021, 11:56
Actualizat: 18 10. 2021, 12:11

Denisa, o tânăra însărcinată în şase luni, a murit, sâmbătă, la Spitalul din Satu Mare, acolo unde a ajuns în urmă cu şase zile infectată cu virusul SARS-COV-2.

Tânăra ar fi refuzat orice tratament, atât masca de oxigen, cât și intubarea. De asemenea, fata de 20 de ani nu era vaccinată, potrivit informațiilor transmise de Observator TV.

Sătmărenii, aproximativ 50 la număr, au mers în fața spitalului și s-au revoltat de faptul că o tânără de 20 de ani, însărcinată în luna a șasea, a murit de la „o simplă răceală”. Din nefericire, nici copilul nu a supraviețuit.

Potrivit PresaSM, Denisa a fost adusă la unitatea medicală chiar de către soțul ei, cu simptome de răceală. Tânara tușea și acuza dureri abdominale. Soțul susține că a vorbit cu tânăra și că aceasta dorea să se întoarcă acasă. În câteva ore, Denisa era deja în comă indusă, intubată și mutată pe secția de Terapie Intensivă.

Au vrut să-i dea drumul acasă. I s-a descărcat telefonul dar m-a sunat iar, nu prea mai vorbea bine, am ajuns aici și apoi mi-a zis să mă duc sus la ea. Am fost sus, la etajul 3, și după aia m-au trimis înapoi jos, că mă cheamă ei după. M-au chemat după ce a intrat ea în comă. Era la spital de vineri. Era un pic răcită și de la tuse o durea un pic burta și spatele. Am adus-o, a stat aici o seară, la Urgențe, apoi au dus-o la spital”, a povestit soțul femeii decedate, potrivit Observator.

„Nu mai putem să venim la un spital, cu o răceală”

Un alt bărbat, venit în fața Spitalului din Satu Mare, susține că situația tinerei nu era una atât de gravă și consideră că este vina medicilor.

„Nu se poate așa ceva, nu există. Nu mai putem să venim la un spital, cu o răceală, nu mai avem spital, că ne omoară cu zilele. O fată de 20 de ani nu a putut să reziste la o răceală… Nu ni s-a spus absolut nimic. Am încercat să sunăm prin anumite persoane care au avut relații și au vorbit cu medicul. Medicul i-a spus la persoana respectivă că ei au intubat-o și au băgat-o în comă să îi poată controla respirația. După o oră ne-au sunat că e moartă. Nu se poate așa ceva, vrem să se facă dreptate”, a spus un alt bărbat, venit în fața Spitalului din Satu Mare

Ce spun medicii

„În cursul zilei de sâmbătă, la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a decedat o tânără de 20 de ani, însărcinată, 26 – 27 de săptămâni, internată pe Terapie Intensivă, caz confirmat pozitiv cu COVID-19, și a decedat în urma complicațiilor survenite pe parcurs. Inițial a fost internată la secția la Boli Infecțioase, iar când s-a agravat a fost transferată la Terapie Intensivă. A decedat în această dimineață”, a declarat Constantin Demian, purtătorul de cuvânt de la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.

Jandarmi și mascați, chemați în fața spitalului

Familia susține că tânăra de 20 de ani a avut șase teste Covid-19 negative, iar un al șaptelea test a venit înapoi pozitiv. Rudele sunt revoltate și pe faptul că nu s-a cerut acordul familiei pentru intubarea tinerei, care a ajuns pe secția de Terapie Intensivă.