Prima pagină » Coronavirus » GÂNDUL LIVE. Alexandru Rafila, despre separarea vârstnicilor: „Este imposibilă.” Care este alternativa viabilă

GÂNDUL LIVE. Alexandru Rafila, despre separarea vârstnicilor: „Este imposibilă.” Care este alternativa viabilă

Repezentantul României la OMS și președintele Societății Române de Microbiologie a explicat, la Gândul Live, de ce nu ar putea fi pusă în aplicare ideea separării persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, ca măsură de stopare a răspândirii noului coronavirus.

În ceea ce privește separarea vârstnicilor de familii, măsură despre care s-a vorbit în spațiul public în ultimele zile, Alexandru Rafila a spus: „Eu nu agreez această idee, în primul râns nu cred că este posibilă, nici măcar din punct de vedere logistic. Este imposibilă, pentru că sunt multe milioane de persoane vârstnice în România și nu există niciun fel de condiții ca să pui în aplicare așa ceva”, a declarat Alexandru Rafila, în intervenția de marți la Gândul Live.

„Hai să spunem, prin absurd, că ar putea să fie aceste spații. Cine ace acest lucru, din ce resurse face acest lucru, cine le asigură toate chestiunile necesare traiului? Așa că probabil rămânem la o discuție, la o idee și așa mai departe, dar care nu are cum să fie implementată, iar din punct de vedere epidemiologic cred că este suficient dacă reușim să îi convingem pe ei și pe aparținătorii lor, familiile lor, că este bine să îi protejeze și cum trebuie să îi protejeze”, a detaliat repezentantul României la OMS.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele