GÂNDUL LIVE. Antreprenor, apel către stat în numele celor concediați peste noapte: Ei nu au nicio vină, faceți ceva cu ei
This browser does not support the video element.
Ana Haralambie, fondator „Ghidul Miresei”, atrage atenția asupra efectului pe care îl are măsura interzicerii evenimentelor cu mulți participanți asupra unor categorii de angajați și cere autorităților să caute soluții pentru cei care ajung să intre în șomaj din această cauză.
Ana Haralambie, fondator al unei firme care organizează târguri dedicate viitoarelor mirese, Ghidul Miresei, a explicat, în emisiunea Gândul Live, că acceptă măsurile statului de anulare a evenimentelor de masă, însă a anunțat că a fost obligată să își concedieze angajații, pe care nu mai are din ce îi plăti.
Este vorba de o echipă de 20 de oameni care lucrează pentru cinci târguri pe an, iar antreprenorul a pierdut contracte de peste 200.000 de euro în urma aplicării interdicției.
„M-am adresat comunității de antreprenori care există online cu soluții, idei, dar toate pot funcționa în condiții normale, nu acest moment, nu am cum să fac o recalificare a lor peste noapte. Este ca și cum i-ar cere unei fabrici de mașini să facă peste noapte gumă”, a spus Ana Haralambie.
„Am fost nevoiți să returnăm banii și să anulăm evenimente, lucruri pe care le acceptăm, le facem cu drag, sunt perfect de acord cu măsurile luate, este absolut normal”, a explicat Ana Haralambie, la Gândul Live.
„Ce facem cu cei pe care i-am scos în afara sistemului și i-am lăsat pe drumuri. Eu nu vreau nimic. Eu, ca SRL, investitorul care am parte de profit când îmi merge bine, îmi asum și pierderile. Personal, nu vreau nimic, trebia să mă gândesc, să mă asigur, ceea ce s-a întâmplat, am închis pe zero”, a explicat Ana Haralambie.
„Însă cu oamenii pe care nu am din ce să îi plătesc ce fac? Să fur, nu pot! Ce se întâmplă cu oamenii mei? Sunt 20 de oameni normali,care acum două săptămâni aveau o viață normală. Iar acum, peste noapte – eu le-am plătit salariile pe februarie, pe martie nu am cum să îi plătesc, începând cu data de azi am făct actele pentru concedierea lor, că nu am din ce”, a explicat Ana Haralambie.
Ei vor fi atfel nevoiți să supraviețuiască din ajutorul de șomaj, pentru trei luni.
„Este o situație cu totul excepțională în care anumite categorii de oameni, care nu trebuia să stea în acest ajutor de șomaj, au fost efectiv scoși în afara normalității, aruncați peste noapte, fără vina lor. Ei ce vină au? Ei nu au o vină. Eu, ca investitor, mă descurc, e treaba mea. Dar ei, luați-i pe ei, mă refer la stat. Faceți ceva cu ei, sunt câteva categorii care sunt efectiv peste noapte aruncate”, a conchis Ana Haralambie.