GÂNDUL LIVE. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: În acest moment nu luăm în considerare revenirea la starea de urgență, dar trebuie să respectăm regulile / În proiectul de lege sunt incluse prevederi privind internarea și izolarea

Publicat: 09/07/2020, 11:56
Actualizat: 09/07/2020, 14:53

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit joi la GÂNDUL LIVE despre măsurile pe care Guvernul intenționează să le ia în contextul în care, miercuri, România a înregistrat un număr record de noi cazuri de infectare cu COVID-19.

Ministrul a spus că în acest moment autoritățile nu iau în considerare revenirea la starea de urgență, însă această posibilitate nu este total exclusă în cazul în care situația va continua să se înrăutățească.

Totodată, Nelu Tătaru a mai spus că intervențiile unor politicieni au dus la „bagatelizarea” situației create de pandemia de COVID-19.

„Atât timp cât am putut decide la Minister și la Guvern, am putut gestiona această criză în parametri normali. Când au existat alte intervenții legislative sau politice, am putut vedea că a apărut și acel curent negativist și bagatelizarea a tot ceea ce a însemnat pandemia.

În acest moment nu ne întoarcem la starea de urgență. Evaluăm de la o zi la alta, dar nimeni nu spune că odată cu degradarea situației nu putem ajunge acolo. Institutul Național de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății și CNSU pot propune acest lucru președintelui și se poate ajunge la această stare, dar nu în acest moment. Dar asta nu trebuie să ne facă să nu respectăm regulile, conduita, igiena”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la GÂNDUL LIVE.

Totodată, ministrul a adăugat că peste 3.300 de cadre medicale sunt în acest moment infectate și a criticat atitudinea unora dintre angajații din sistemul sanitar care nu respectă regulile.

„Sunt 3.373 de angajați din sistemul medical infectați cu COVID-19, printre care 1.455 de asistenți, 57 de ambulanțieri, 483 de medici. Dacă cei care sunt în focul luptei nu au înțeles, atunci exemplul lor, cât și cel al unor politicieni nu fac decât să erodeze munca noastră”, a spus Tătaru.

Nelu Tătaru: În noul proiect de lege vor fi incluse izolarea și internarea

Ministrul a vorbit și despre propunerea Guvernului privind izolarea și internarea persoanelor diagnosticate cu COVID-19.

„În acest proiect de lege eu sunt sigur că se va regăsi și izolarea și internarea. Sunt pârghii care ne-ar fi necesare în acest moment pentru a putea gestiona această situație. Dincolo de acest lucru, tot ce înseamnă corp medical internează, tratează. Nu mai putem obliga această internare și nu mai putem obliga izolarea la domiciliu.

Noi avem în continuare pârghiile noastre. Este vorba de DSP, ei își fac în continuare anchetele, munca pe care o făceau și până acum. Avem medicii de familie, care țin legătura cu pacienții externați. La externare, noi anunțăm și medicul de familie, și DSP că s-a solicitat externarea. În acest moment noi avem aproape 1.500 de persoane care au solicitat externarea sau care au fost externate fiind asimptomatice la 10 zile.”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul a mai adăugat că în acest moment nu este luată în considerare închiderea stațiunilor de pe litoral și de la munte, dar anunță că a solicitat intensificarea controalelor pentru a se asigura că regulile sunt respectate.

„Nu luăm în calcul închiderea unor stațiuni de pe litoral sau Valea Prahovei, dar vom intensifica controalele în aceste stațiuni pentru respectarea regulilor. Fac în continuare același apel pe care l-am făcut în ultimele două săptămâni de când s-au produs unele relaxări: să se respecte normele. În acest moment noi facem controale. Ieri am fost pe litoral și a fost și o echipă de la Minister care a făcut evaluări. Ce-i drept, am prins o zi cu furtună și nu au fost aglomerate terasele și magazinele, dar ieri dimineață s-au desfășurat controale ale ANSVSA și ale Ministerului Sănătății.

Se ia în calcul acest lucru pentru zonele-focar. Momentan analizăm fiecare caz în parte, iar în măsura extinderii unui focar, extindem și noi măsurile. Toate zonele din țară care se aglomerează accelerează transmiterea. Problema pentru noi intervine când la nivelul țării vom avea focare extinse și atunci vom lua și alte decizii. Se ia în calcul și starea de urgență. Depinde de evoluție.”, a spus ministrul la GÂNDUL LIVE.

Ministrul Sănătății: Dacă vom avea o creștere exponențială am putea introduce noi restricții. Spitalele nu sunt goale

Nelu Tătaru a explicat că în acest moment, în România se înregistrează o creștere progresivă, care poate fi gestionată. Cu toate acestea, el susține că, în cazul în care se va înregistra o creștere exponențială a numărului de cazuri, ar putea fi introduse noi restricții pentru populație.

„În măsura în care ritmul îmbolnăvirilor merge într-o creștere progresivă, cum avem în acest moment, gestionăm medical și epidemiologic situația. În momentul în care vom avea o creștere exponențială, adică o dublare a numărului de noi cazuri, vom introduce restricții și vom avea și alte propuneri pentru premier și șeful statului, cum ar fi prelungirea stării de alertă după data de 15 sau chiar trecerea la un grad superior”, a declarat Tătaru.

El a ținut să contrazică informațiile apărute în spațiul public, potrivit cărora spitalele care tratează pacienți infectați cu COVID-19 sunt goale.

„Spitalele nu sunt goale. Secțiile de boli infecțioase pot fi evaluate și de cei care nu cred, spitalele de pneumologie au un grad important de ocupare, spitalele suport COVID au aceste cazuri, chiar dacă acum trei săptămâni cereau să devină spitale non-COVID, iar dacă ne referim la ultima perioadă, de trei-patru zile, când s-au solicitat externările, într-adevăr sunt peste 1.500 de pacienți pozitivi care cerut externarea. Spitalele sunt deschise din 18 mai pentru bolnavii cronici. Bolnavii cronici care au avut acutizări nu au avut interzis nici pe timpul stării de urgență”, a spus ministrul la GÂNDUL LIVE.

Nelu Tătaru: Nicio țară europeană nu a avut o decizie ca cea luată de Curtea Constituțională a României

Ministrul Sănătății s-a declarat nemulțumit de hotărârea Curții Constituționale, care a decis recent că internarea obligatorie a pacienților și izolarea obligatorie încalcă Constituția și a criticat și atitudinea Avocatului Poporului față de măsurile luate de Guvern pentru limitarea răspândirii COVID-19.

„Nicio țară europeană nu a avut o decizie a Curții Constituționale care să spună că măsurile luate în pandemie sunt neconstituționale. Nu cred că ați văzut vreo țară europeană în care vreun Avocat al Poporului să trimită la tot ce a însemnat unitate spitalicească COVID decizie de monitorizare ca centru de detenție. Și atunci, coroborat cu anumiți lideri politici care bagatelizează tot ce s-a întâmplat, misiunea noastră devine și mai grea.

Nu m-am gândit niciodată la demisie și nici nu mă gândesc în acest moment, tocmai pe principiul că trebuie să ducem la capăt o luptă. Dacă ne gândim la cei 90% care au suferit, care au respectat regulile în timpul pandemiei, nu putem să lăsăm lucrurile așa cum sunt. Așteptăm să vedem ce decide azi PSD în Parlament. Nu știu dacă sănătatea poate fi negociată vreodată. Eu cred că vom avea o lege care să ne dea pârghiile complete ale izolării și internării. Externarea rămâne la decizia medicului curant”, a spus Nelu Tătaru.

Proiectul de lege privind carantinarea şi izolarea iniţiat de Guvern va intra joi în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu - 25%, Elena Lasconi - 18.1%, Călin Georgescu...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online