Prima pagină » Coronavirus » HAOS în Suceava: niciun centru de vaccinare anti-COVID nu poate fi deschis! Medicii refuză să lucreze fără o “indemnizație suplimentară”

HAOS în Suceava: niciun centru de vaccinare anti-COVID nu poate fi deschis! Medicii refuză să lucreze fără o “indemnizație suplimentară”

HAOS în Suceava: niciun centru de vaccinare anti-COVID nu poate fi deschis! Medicii refuză să lucreze fără o “indemnizație suplimentară”

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, este disperat din cauză că niciun centru de vaccinare anti-COVID nu poate fi deschis în oraș, neexistând numărul suficient de cadre medicale, dispuse să imunizeze populația.

În speranța că situația se va rezolva în cele din urmă, Ioan Lungu a făcut apel către cadrele medicale, solicitându-le să se alăture campaniei de vaccinare. Edilul anunță că nu poate fi deschis nici măcar un singur punct de imunizare, din cauza faptului că nu există nici măcar un echipaj complet.

Noi am avut discuţii la DSP, ne-am adresat Colegiului Medicilor cu o adresă, am avut discuţii la Primărie cu preşedinta asociaţiei medicilor de familie, cu medici de familie.

Ne-ar trebui o structură de minim zece medici, 20 de asistenţi medicali şi zece registratori, dacă mergem pe un singur flux de vaccinare.

Din păcate, sunt doar trei medici doritori. Nu avem un echipaj complet să deschidem măcar un centru. Noi vrem să deschidem, în primă etapă, două centre, cum am discutat şi cu DSP, cel de la Colegiul Naţional ‘Ştefan cel Mare’ şi cel de la Şcoala nr 11 din cartierul Burdujeni”, a spus Ion Lungu, miercuri, în cadrul unei conferință de presă.

 

Banii pe care îi primesc cadrele medicale într-un centru de vaccinare

Primarul a dezvăluit și motivul pentru care niciun medic nu vrea să fie coordonator. De vină este faptul că nu se oferă indemnizație suplimentară, iar toate cadrele sunt plătite identic.

Din punctul lor de vedere, spuneau medicii de familie, medicul coordonator, care are cea mai mare responsabilitate la acest centru de vaccinare, ar trebui să aibă indemnizaţie suplimentară. Medicii sunt plătiţi cu 90 de lei pe oră, asistenţii medicali cu 45 de lei pe oră, iar registratorii cu 20 de lei pe oră”, a mai spus Ion Lungu.

Ion Lungu, primarul din Suceava: “Fac un apel de suflet la…”

În final, Ion Lungu a făcut un apel către cadrele medicale, atrăgându-le atenția că municipiul Suceava a avut cel mai mult de pătimit de la începutul pandemiei de COVID-19 și că acum este nevoie de ajutorul lor, mai ales că foarte mulți cetățeni și-au manifestat dorința să se vaccineze.

Fac un apel de suflet la cadrele medicale din municipiul Suceava, în primul rând la medicii din municipiul Suceava disponibili, fie că discutăm de medici de familie, medici pensionari, medici din policlinici private. Este până la urmă o chestiune de responsabilitate civică. Eu zic că nu avem voie să ratăm această etapă de vaccinare. Acum sunt aceste sincope cu aprovizionarea dozelor de vaccin, dar, aşa cum spune Guvernul, se va intra în normalitate cu această aprovizionare şi vor fi funcţionale toate aceste centre din municipiul Suceava.

Ca atare, avem nevoie de cadre medicale, în special de medici. Primăria municipiul Suceava vrea să fie o campanie de vaccinare reuşită, să imunizăm cât mai mulţi oameni din oraşul nostru. Noi am pătimit cel mai mult cu acest coronavirus. Tocmai de aceea, în această etapă trebuie să vaccinăm cât mai mulţi suceveni pentru că sunt tot mai mulţi doritori”, a mai spus edilul.

În municipiul Suceava funcţionează un centru de vaccinare anti-COVID la SJU, alte puncte fiind în judeţ la spitalele municipale din Rădăuţi, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, la unitățile medicale orăşeneşti din Gura Humorului şi Siret, precum şi cel ridicat la stadionul din Vatra Dornei.