Imaginea zilei. Adrian Streinu-Cercel l-a imunizat anti-COVID pe Adrian Marinescu

Publicat: 17 01. 2021, 11:30
Actualizat: 17 01. 2021, 12:02
Imaginea zilei. Adrian Streinu-Cercel l-a imunizat anti-COVID pe Adrian Marinescu. A început rapelul! / Foto: Captură Digi24

Duminică a debutat administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID primelor cadre medicale care s-au injectat, în urmă cu două săptămâni.

Asistenta medicală Mihaela Anghel, de la Institutul „Matei Balș” din Capitală a fost prima care s-a imunizat pentru a doua oară.

Medicul Adrian Streinu-Cercel l-a injectat pe colegul său, Adrian Marinescu.

Fostul manager al Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș a primit rapelul vaccinului anti-COVID, duminică dimineața, iar apoi l-a vaccinat chiar el pe medicul Adrian Marinescu, scrie realitatea.net.

Alergiile sunt „extrem de rare”, a ținut să precizeze medicul Streinu-Cercel.

„Masca până în 2022”

Acesta a spus că după a doua doză, la șapte zile nu mai suntem la risc să mai contactăm infecția cu noul coronavirus, dar trebuie să purtăm masca, „până în 2022”.

„Pandemia se prezintă ca o cometă. Știm că are o coadă lungă la fel ca cea a pandemiei”, a afirmat Cercel. „Acest vaccin pe care l-am făcut ne protejează pentru toate tulpinile care sunt în circulație în acest moment”, a mai precizat medicul.

Florin Cîțu, anunț la o zi distanță după ce s-a imunizat anti-COVID: „Programările pentru vaccinare merg bine”

Vârstnicii de peste 65 de ani și persoanele cu afecțiuni cronice reprezintă mai mult de 75% din totalul programărilor în cea de- a doua etapă de vaccinare împotriva COVID-19, care a început vineri în România, potrivit informățiilor publicate de Ministerului Sănătății: „Programările merg bine. Campania de vaccinare merge bine”,  a anunțat premierul Cîțu, la o zi distanță după ce s-a imunizat anti-COVID.

Programările merg bine. Campania de vaccinare merge bine. Peste 75% din persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele mai afectate de coronavirus, se vor vaccina în perioada imediat următoare”, a scris Florin Cîțu. Etapa a doua a campaniei de vaccinare este destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale.