Încă două judeţe din România intră în scenariul roşu
Alba şi Constanţa au intrat în scenariul roșu, alături de București și județele Brașov, Cluj, Hunedoara, Ilfov și Timiș.
În scenariul roşu se află Bucureştiul, cu 4,24 cazuri la mie şi judeţele Alba, cu o incidenţă de 3,03 cazuri de infectări cu Sars-CoV-2 la mia de locuitori, Braşov – 4,11, Cluj – 3,83, Constanţa – 3,02, Hunedoara – 3,43, Ilfov – 4,85 şi Timiş, 5,86.
Cele mai multe cazuri noi – 783 – au fost înregistrate în Bucureşti, urmat de Timiş, cu 411 cazuri noi.
Alte 16 judeţe se regăsesc în zona galbenă, cele mai ridicate rate de infectare fiind în Sălaj şi Giurgiu.
De asemenea, 17 judeţe se află în zona verde, cele mai mici rate de infectare înregistrându-se în Harghita şi Buzău.
Bilanț coronavirus. 6.118 cazuri noi de COVID-19 și 133 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore
Bilanț coronavirus 16 martie. Grupul pentru Comunicare Strategică (GCS) anunță 6.118 cazuri noi de COVID-19 și 133 de decese, în ultimele 24 de ore. De asemenea, 1.226 de pacienți sunt internați la ATI, în stare gravă.
Până pe 16 martie, pe teritoriul României, au fost înregistrate 868.799 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost confirmate 6.118 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.096. Dintre acestea, 1.226 sunt internate la ATI.
Bilanț coronavirus, 16 martie. 133 decese în ultimele 24 de ore
De la începutul pandemiei, 21.698 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, 133 doar în ultimele 24 de ore (75 bărbați și 58 femei).
Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, cinci decese la categoria de vârstă 40-49 ani, nouă decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 27 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 45 decese la categoria de peste 80 de ani.
132 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.