INEDIT. Un cuplu și-a numit gemenii nou-născuți „Corona” și „Covid”

Publicat: 05 04. 2020, 12:30
Sursă foto: Pixabay.com

Un cuplu din statul indian Chhattisgarh (centru) şi-a numit gemenii nou-născuţi „Corona” şi „Covid”, în contextul în care ţara se află în izolare, după ce autorităţile au decretat în urmă cu câteva zile carantină naţională din cauza pandemiei de coronavirus, informează sâmbătă DPA.

Gemenii, un băiat şi o fată, au venit pe lume la un spital de stat din capitala statului, Raipur, pe 27 martie, la două zile după intrarea în vigoare a restricţiilor de circulaţie.

Într-un interviu telefonic acordat DPA, citat de Agerpres.ro, părinţii gemenilor au declarat că numele acestora le vor aminti de greutăţile cu care s-au confruntat înainte de naşterea micuţilor.

Mama gemenilor, Preeti Verma (27 de ani), a povestit că nu a avut parte de niciun ajutor, deoarece membrii familiei nu au putut ajunge la Raipur din cauza restricţiilor de circulaţie.

„În contextul în care circulaţia maşinilor era oprită, am ajuns amândoi la spital târziu, în noapte, după multă suferinţă. De vreme ce naşterea a avut loc după dificultăţi aşa de mari, am dorit ca numele să fie memorabile şi unice”, a precizat ea, făcând aluzie la faptul că personalul spitalului i-a dat această idee.

Cuplul a povestit totodată că există o anumită presiune din partea bătrânilor familiei să schimbe numele gemenilor.

În prezent India este plasată în izolare timp de trei săptămâni până la 14 aprilie, în contextul în care bilanţul pandemiei de COVID-19 în această ţară de 1,3 miliarde de locuitori a ajuns la circa 3.000 de cazuri de infectare şi 68 de decese.