INSP a actualizat algoritmul de testare pentru COVID-19. Care este strategia și cine are prioritate
Institutul Național pentru Sănătate Publică a anunțat, vineri, noul algoritm de testare pentru COVID-19, internare și externare, document realizat de Centrul National de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile.
În vederea optimizarii activităților de testare pentru COVID-19, de internare si de externare, instituția transmite rugămintea de a respecta noul algoritm. Potrivit INSP, aceste recomandări au la baza documentul elaborat de Comisia Europeană, pe baza sfatului științific oferit de Centrul European de Control al Bolilor (ECDC).
„În acest moment Romania se află în stadiu pre-epidemic, înregistrându-se cazuri de import și cazuri de transmitere locala restrânsă (generația 2, 3 si 4), neexistând încă dovezi de transmitere intra-comunitară susținută. În aceste conditii strategia trebuie să fie axată pe detectarea rapidă a cazurilor de COVID-19, în vederea limitării transmiterii, și pe obținerea de dovezi de transmitere comunitară nedetectată”, a precizat INSP.
Prioritizarea testării în ordine descrescătoare a importanței
- Persoane simptomatice cu istoric de călătorie internațională;
- Contacți apropiati simptomatici ai cazurilor confirmate;
- Personal medico-sanitar simptomatic;
- Cazuri de pneumonie fără altă etiologie, din TOATE categoriile de vârstă și din TOATE spitalele;
- Cazuri de SARI fără altă etiologie, din TOATE categoriile de vârstă și din TOATE spitalele;
- Persoane instituționalizate simptomatice
- Pacienți înainte de procedura de transplant (asimptomatici) și donatorii de celule stem hematopoietice înainte de donare
Testarea se face DOAR la recomandarea medicului, atât în sistemul public, cât și în cel privat de sănătate, se arată în documentul INSP.
Până vineri, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara,41 la București, 7 la Iași, 6la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj).