IPOTEZE. De ce sunt grav afectați pacienții cu diabet de noul coronavirus. Ce spun medicii

Publicat: 31 03. 2020, 09:27
Actualizat: 06 04. 2021, 14:51

Coronavirusul nu ucide doar vârstnicii. Și tinerii au devenit victime ale noului coronavirus, mai ales dacă sufereau și de alte boli. În România, cea mai tânără persoană decedată din cauza Covid-19 este o femeie de 27 de ani care suferea de diabet.

„Virusul își produce mutații și atacă în mod diferit diferite organisme umane. Citeam studii ale experților clinicieni din SUA și Italia, care spuneau că bănuiesc că aceeași afectare pe care virusul o dă aparatului respirator o dă și altor sisteme, inclusiv sistemului cardiovascular și atunci ne putem aștepta la decese și la persoane mai tinere”, a spus la Digi24 Ioana Stăncel, expert în politici de sănătate publică.

„Unul dintre studiile citite, din Statele Unite, arăta că experții clinicieni au ajuns la concluzia că există mai multe ipoteze despre felul în care virusul atacă organismul persoanelor cu diabet.Una dintre ipoteze se bazează pe faptul că virusul trăiește și se înmulțește mult mai bine într-un organism care are o hiperglicemie, o altă ipoteză este dată de faptul că organismul persoanelor cu diabet este deja tarat și are un anumit grad de insuficiență imunitară. Aceste două ipoteze sunt principalele cauze care au fost identificate legate de modul în care virusul atacă organismul persoanelor diabetice”, a mai spus aceasta.