Prima pagină » Coronavirus » ITALIA. Bilanţul epidemic a ajuns la 21.067 de morţi și 162.488 de cazuri de coronavirus

ITALIA. Bilanţul epidemic a ajuns la 21.067 de morţi și 162.488 de cazuri de coronavirus

ITALIA. Bilanţul epidemic a ajuns la 21.067 de morţi și 162.488 de cazuri de coronavirus

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 21.067 de morţi în Italia, cu 602 decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al persoanelor infectate până acum depăşeşte 162.000.

Serviciul italian de Protecţie Civilă a anunţat marţi seară că bilanţul epidemic este de 21.067 de morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu noul coronavirus raportate până acum a ajuns la 162.488.

2.972 de noi cazuri confirmate şi 602 decese

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 2.972 de noi cazuri confirmate şi 602 decese, conform Serviciului italian de Protecţie Civilă, citat de cotidianul La Stampa.

Numărul total al persoanelor vindecate a ajuns la 37.130. În prezent, în Italia sunt 104.291 de persoane care au coronavirus.

Cele mai multe cazuri de infectare s-au înregistrat în regiunea Lombardia, 61.326, şi 11.142 de decese. În regiunea Emilia Romagna sunt 20.752 de cazuri şi 2.705 decese, iar în Piemonte sunt 17.690 de cazuri şi 1.927 de decese. În Veneto s-au înregistrat 14.432 de cazuri de coronavirus şi 906 decese.

Italia anunță relaxarea unora dintre restricțiile impuse din cauza COVID-19

Mai multe magazine și alte tipuri de afaceri din Italia vor putea să își reia activitatea începând de marți, potrivit unui decret semnat de premierul țării, Giuseppe Conte.

Printre unitățile care se vor putea redeschide se numără librăriile, spălătoriile de haine, papetăriile și magazinele care comercializează haine pentru bebeluși și copii, informează CNN. Cu toate acestea, unele regiuni ale Italiei au decis să amâne aplicarea ridicării acestor restricții. În Lombardia și Veneto, spre exemplu, librăriile nu vor putea fi încă redeschise.

În regiunea Lazio, care include și capitala, Roma, librăriile vor putea să fie redeschise începând cu data de 20 aprilie, „pentru a le da timp proprietarilor să ia toate măsurile de siguranță necesare”, cum ar fi garantarea unei distanțe minime între persoane, oferirea de mănuși de unică folosință și asigurarea igienizării spațiilor.

Potrivit decretului, măsura ar urma să fie în vigoare până pe 3 mai.