Prima pagină » Coronavirus » ITALIA | Mii de vârstnici, suspecți de coronavirus, au murit în cămine de bătrâni fără să fie testați

ITALIA | Mii de vârstnici, suspecți de coronavirus, au murit în cămine de bătrâni fără să fie testați

ITALIA | Mii de vârstnici, suspecți de coronavirus, au murit în cămine de bătrâni fără să fie testați

Institutul Superior de Sănătate italian a anunţat, vineri, că peste 6.000 de vârstnici au decedat în căminele de bătrâni italiene, începând cu data de 1 februarie şi până astăzi, iar circa 40% dintre ei prezentau simptome precum febră şi tuse. Cu toate acestea, mai puţin de o mie au fost testaţi pentru noul coronavirus.

„Ştim că luna februarie a fost una cu puţine infectări, astfel că nu ştim câte decese au fost legate de coronavirus (…), dar mare parte din decese s-au produs în a doua jumătate a lui martie, în timpul vârfului de infecţii COVID-19 în Italia”, a declarat la o conferinţă de presă Graziano Onder, responsabil al institutului menţionat, citat de Agerpres.

În primele săptămâni ale epidemiei nu s-au efectuat suficiente teste de coronavirus în rândul vârstnicilor cu simptome asemănătoare gripei pentru că au fost testaţi cu prioritate pacienţii internaţi în spitale, explică Graziano Onder, care a atras atenţia că în urma verificărilor efectuate în căminele de bătrâni din Italia s-a constatat că personalul care lucrează în aceste centre nu dispune de suficiente echipamente de protecţie.

Directorul general adjunct al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), italianul Ranieri Guerra, a calificat recent drept „masacru” ceea ce s-a întâmplat în azilele de bătrâni din Italia de când a început pandemia de coronavirus.

Italia avea confirmate, până vineri, 168.941 de cazuri de COVID-19, dintre care 22.170 de decese.

Potrivit unui studiu publicat, marţi, în Marea Britanie, aproximativ jumătate din numărul total al deceselor cauzate de COVID-19 în Europa s-au produs în centre de îngrijire a persoanelor vârstnice, însă multe dintre ele nu au fost incluse în statisticile oficiale şi nici înregistrate drept cazuri asociate pandemiei de coronavirus.

Citește și