JUDEȚUL CLUJ. Patru copii bolnavi de rujeolă, confirmați și cu coronavirus / Comunitatea din care fac parte, în izolare
Patru copii din comuna Viișoara, județul Cluj, care aveau rujeolă, au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus, fiind internați la Spitalul de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.
Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, a declarat, miercuri, că a decis monitorizarea izolării acasă a întregii comunități de aproximativ 100 de persoane din care fac parte copiii.
Acesta a mai spus că au fost instalate filtre la intrarea în comunitatea respectivă, care locuiește pe o stradă din comuna respectivă.
Persoanele aflate în izolare acasă vor primi mâncare și cele necesare prin grija primarului localității.
„Sunt 4 cazuri pozitive la copii cu rujeolă, cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani. Contacții direcți au fost testați și sunt negativi. În măsura în care vor exista alte persoane simptomatice din comunitate, vor fi testate”, a spus prefectul Clujului, citat de Mediafax.
Încă 35 de cazuri de rujeolă confirmate, în ultima săptămână, în trei județe
Încă 35 cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână în trei judeţe din România. Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 20.107, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, relatează Mediafax.
În ultima săptămână, au fost raportate 35 cazuri nou confirmate în Cluj, Neamț și Satu Mare.
Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până vineri, 22 mai, este de 20.107, din care 64 de decese.
Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Astfel, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.
COVID-19 nu este singurul pericol epidemiologic. Sunt 20.000 de cazuri și 64 de decese cauzate de rujeolă
În contextul evoluției epidemiei de SARS-Cov-2, Avocatul Poporului arată că autoritățile statului trebuie să ia măsuri și în direcția prevenirii și combaterii virusului rujeolic, având în vedere gradul de contagiozitate al acestuia, conform unui comunicat transmis la începutul lunii mai.