Klaus Iohannis: Campania de vaccinare împotriva COVID-19 va fi una de succes. Vaccinurile sunt sigure și eficiente | VIDEO
Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că este convins de succesul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 și a adăugat că vaccinurile sunt „eficiente” și „sigure”.
Declarația președintelui a fost făcută în contextul vizitei sale de luni de la Spitalul Universitar de Urgență București.
„Deja în cursul acestei săptămâni intenţionez să vizitez un centru de vaccinare şi în acest fel, lumea va putea să vadă că nu vorbim despre o teorie, ci vorbim despre un demers practic. Deci, la noi, campania de vaccinare va fi o campanie de succes şi chiar dacă mai sunt unii care comentează că poate vaccinul este nu ştiu cum, vă asigur că vaccinurile care se produc acum, pentru această campanie, sunt eficiente, sunt sigure şi un lucru care cred că este important de ştiut: vaccinarea nu este obligatorie, dar eu sunt convins că prin rezultatele pe care le vom obţine în primele luni de zile, cam toată lumea se va convinge de siguranţa acestor vaccinuri şi va dori să se vaccineze şi în acest fel vom termina pandemia, pur şi simplu. Deci, toate acestea sunt veşti foarte bune”, a afirmat preşedintele.
Iohannis: Este destul de probabil să avem chiar de la începutul anului un vaccin sau două
Tot luni, președintele a mai spus că există mai multe tipuri de vaccin aflate în faze avansate de testare și aprobare și că este „foarte posibil” ca la începutul anului viitor România să beneficieze de două, trei sau chiar patru tipuri de vaccin.
„Este destul de probabil să avem chiar de la începutul anului un vaccin sau două disponibile şi pentru noi, în România. Sigur, vorbim de primele tranşe, care însă vor fi suficiente pentru a vaccina întregul personal medical din România, majoritatea pacienţilor cu boli care au dovedit că sunt periculoase în combinaţia cu SARS-CoV-2 şi cred că asta este o veste foarte bună.
Noi cu toţii pornim de la premisa că vaccinarea populaţiei în masă se va putea petrece undeva în primăvară, însă este clar că trebuie să aşteptăm un pic pentru a avea descrierea exactă pentru fiecare vaccin, pentru ca medicii să decidă cine ce vaccin primeşte, pentru ca efectul să fie optimal. Însă noi am făcut în ultimele săptămâni paşi importanţi în direcţia consolidării strategiei de vaccinare. Ea este deja aprobată în guvern. Va fi aprobată în această săptămână şi în CSAT. Suntem pregătiţi”, a adăugat președintele.