Klaus Iohannis, despre campania de vaccinare anti-COVID-19. “Ţine de securitatea naţională. Am convocat o şedinţă pentru luni!”
Klaus Iohannis, preşedintele României, a declarat că vaccinarea populaţiei împotriva noului coronavirus ţine de securitatea naţională, motiv pentru care a convocat, luni, o şedinţă cu premierul, ministrul Apărării şi ministrul Sănătăţii pentru a discuta pe marginea acestui subiect.
Preşedintele României mai precizezază că mult mediatizata campanie de vaccinare trebuie să reprezinte, obligatoriu, un succes.
“În chestiunea vaccinării, după părerea mea, campania de vaccinare trebuie să fie un succes și ca atare este o chestiune de securitate națională. Pentru asta am convocat o ședință pentru luni, ședință la care vor participa premierul, ministrul Sănătății, ministrul Apărării și vom trata subiectul ca pe unul care ține de securitatea națională”, a spus Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis: “Măsurile luate de autorităţi au dat rezultate”
Totodată, chiar dacă numărul de cazuri noi de coronavirus este în creştere, Klaus Iohannis este de părere că măsurile restrictive impuse de autorităţi au fost cele corecte.
“Datele de astăzi ne arată că avem motive pentru un optimism moderat. Vedem că nu a crescut numărul de cazuri față de zilele anterioare și cred că se confirmă ceea ce am spus zilele anterioare și anume faptul că ne plasăm pe un platou. Tot astăzi, putem observa că numărul celor vindecați este aproximativ egal cu cel al noilor infectați. Ne putem aștepta la o îmbunătățire a situației, să vedem dacă în zilele următoare acest trend se confirmă. Putem spune deja că măsurile luate de autorități au fost cele corecte, măsuri care au dat rezultate. Spun optimism moderat, însă lucrurile vor evolua și mai bine în continuare dacă vom respecta cu sfințenie regulile sanitare”, a mai spus Klaus Iohannis.
“Vaccinarea anti-COVID-19 va fi gratuită şi voluntară!”
Valeriu Gheorghiţă, medic la Spitalul Militar Central, a anunţat că vaccinarea anti-COVID-19 va fi gratuită şi voluntară. Primele doze cu vaccin ar urma să ajungă în România cel mai devreme la finalul acestui an.
“În cel mai optimist scenariu, primele doze de vaccin anti-COVID vor ajunge în România la finalul lunii decembrie. În cel mai pesimist scenariu, țara noastră va primi vaccinul în primul trimestru al anului 2021. Vaccinarea va fi gratuită și voluntară”, a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, potrivit Hotnews.