Klaus Iohannis: Nu mai prelungim starea de alertă după data de 8 martie
Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri, în cadrul unei adresări de la Palatul Cotroceni, că starea de alertă nu va mai fi prelungită după data de 8 martie. Șeful statului a menționat că decizia a fost adoptată după o ședință la Cotroceni cu autoritățile responsabile de gestionarea pandemiei.
Klaus Iohannis a menționat că Ministerul Sănătății va gestiona în continuare evoluția pandemiei.
„Nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România. Ministerul Sănătății este cel care urmează să gestioneze în continuare evoluția epidemiei, care sperăm că se apropie de final. Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autoritățile abilitate.”, a declarat Klaus Iohannis.
Finalul valului 5
Șeful statului a subliniat că în acest moment, România se află la finalul valului 5 al pandemiei de COVID-19.
„Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă accelerat descendentă la noi în țară, iar valul cinci este aproape de a se încheia”, a spus președintele.
Klaus Iohannis a mai spus că această decizie este datorată măsurilor eficiente de prevenție.
„Faptul că astăzi putem vorbi de o nouă etapă, care înseamnă cel puțin finalul acestui val pandemic, se datorează în bună parte și măsurilor eficiente de prevenție adoptate de autorități.nu am fi putut reuși fără responsabilitatea cetățenilor, fără solidaritatea românilor care, în marea lor majoritate, au înțeles și au respectat regulile. Doresc să mulțumesc încă o dată și medicilor, asistenților medicali, infirmierilor, farmaciștilor și tuturor celor care au fost permanent în prima linie în lupta cu virusul și au făcut dovada dedicării și a profesionalismului desăvârșit.”, a mai Iohannis.
Recunoștință pentru cei aflați în linia întîi
Președintele le-a mulțumit încă o dată tuturor celor aflați în prima linie a luptei cu virusul.
„Doresc să mulțumesc încă o dată și medicilor, asistenților medicali, infirmierilor, farmaciștilor și tuturor celor care au fost permanent în prima linie în lupta cu virusul și au făcut dovada dedicării și a profesionalismului desăvârșit. Mobilizarea exemplară a sistemului sanitar, în ciuda vulnerabilităților majore cu care acesta s-a confruntat, a fost impresionantă”, a mai declarat șeful statului.