Statele care își închid granițele. Unde nu mai poți circula

Statele care își închid granițele. Unde nu mai poți circula
Publicat: 11/03/2020, 11:14
Actualizat: 11/03/2020, 17:50

Tot mai multe țări recurg la măsuri drastice în încercarea de a evita răspândirea coronavirusului. Serbia a decis să își închidă granițele, aliniindu-se unui trend european. Deja s-a trecut la un alt nivel, suspendarea cursurilor în învățământ reprezintă ceva banal, iar anularea evenimentelor sportive și culturale, un fleac.

Guvernul de la Belgrad a hotărât să nu permită accesul în țară persoanelor care vin din ţările cele mai afectate de coronavirus! Conform presei locale, „interdicţia temporară se aplică celor sosiți din Italia, anumite provincii din China, Coreea de Sud, Iran şi Elveţia”.

La nivel național, în Serbia au fost confirmate până acum doar patru cazuri de Covid-19.

De asemenea, și Danemarca a luat o decizie similară: toate cursele aeriene dinspre zonele roşii – Italia, Iran sau Coreea de Sud – au fost anulate!

În Cehia, primul-ministru Andrej Babis a interzis toate evenimentele cu mai mult de 100 de persoane prezente! Asta, după ce școlile s-au închis pe termen nedeterminat. „Misiunea noastră principală este sănătatea cetăţenilor cehi. Înţelegem că acest lucru va fi foarte neplăcut pentru oameni, dar vrem să împiedicăm, prin toate mijloacele, ca ceeea ce s-a întâmplat în Italia să se întâmple aici”, a explicat Babis.

Teama de coronavirus a depășit și granițele Bătrânului continent. Kazahstanul a luat decizia de a trece pe lista neagră nu doar Italia, ci şi alte ţări membre UE, ca Franţa, Germania sau Spania. Niciun vizitator din aceste state nu mai poate intra pe teritoriul Kazahstanului!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă...
„Nu mai mâncați pepene verde!” MOTIVELE pentru care este contraindicat, potrivit experților în medicină
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Un tânăr de doar 20 de ani s-a înecat la Costinești! Bărbatul a ignorat steagul...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
NU MAI POȚI avea permis dacă nu treci testul. Anunț de la Guvern astăzi, 6...
Ciolacu: Nu moare nimeni două zile fără permis. Declarația care înfurie milioane de români
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Jack Black, un actor de neînlocuit. „Aș prefera să fiu regele copiilor, decât prințul proștilor”
×