LĂMURIRI. Noul coronavirus nu moare vara. Raed Arafat: E posibil să se piardă din puterea transmiterii, dar încă nu știm
Căldura poate reduce rata de răspândire a noului coronavirus, dar nu ucide virusul, a explicat Raed Arafat, miercuri, la Antena 3.
Întrebat dacă există indicii că virusul moare odată cu venirea căldurii, Raed Arafat a spus că nu se va întâmpla asta, însă posibil să se piardă din puterea transmiterii.
„De murit nu. E posibil să se piardă din puterea transmiterii, dar încă nu știm până nu vedem acest lucru …Sunt mai mulți colegi care au opinia că în timpul verii e posibil să avem o scădere, dar la toamnă concomitent cu gripă o să înceapă să crească.Cred că acum este mult mai importantă vaccinarea antigripală decât înainte. Măcar te protejezi împotriva uneia dintre cele două rele, care vor fi gripă și covid”, a spus șeful DSU.
Raed Arafat: Împotriva gripei ai mijloc de protecție și trebuie să îl aplici. Eu mă vaccinez în fiecare an
„Spun insistent la toată lumea să se vaccineze”, a declarat el, adăugând că cele două virusuri (gripă și covid) se pot suprapune.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, afirmă că noul coronavirus poate să atace în mai multe valuri.
„Poate că acum vine vara, vine vreme frumoasă și totul este ok. Noi nu știm cum va fi, va veni gripă sezonieră care și ea este o problemă serioasă și va veni lângă ea COVIDUL, dacă e așa cum spun oamenii de știință.
Vom avea două probleme convergente, care amândouă au aproape aceleași simptome cu diferențe… dar e greu să le diferențiezi”, a mai spus Arafat la Sinteza zilei.