Prima pagină » Coronavirus » MAE: Noi condiții de intrare în Elveţia şi Liechtenstein

MAE: Noi condiții de intrare în Elveţia şi Liechtenstein

MAE: Noi condiții de intrare în Elveţia şi Liechtenstein

Ministerul Afacerilor Externe anunţă noi condiţii pentru intrarea în Elveţia şi Liechtenstein. Decizia vine în contextul pandemiei de COVID-19.

România – inclusă pe lista statelor cu grad ridicat de risc epidemiologic

Potrivit informaţiilor comunicate de către autorităţile elveţiene, începând cu data de 22 martie 2021, ora 00:00, România va fi inclusă pe lista statelor/regiunilor cu grad ridicat de risc epidemiologic.

Astfel, toate persoanele (cu excepţia copiilor sub 12 ani) care în ultimele 10 zile anterior intrării pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene s-au aflat, pentru mai mult de 24 de ore, pe teritoriul unor state sau regiuni cu grad ridicat de risc epidemiologic, printre care şi România, trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular de tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elveţian.

Noile măsuri se aplică şi pentru intrarea pe teritoriul Principatului Liechtenstein.

Documentul care atestă rezultatul testării trebuie să includă următoarele informaţii: numele, prenumele şi data naşterii persoanei testate; data şi ora prelevării testului; tipul testului şi rezultatul testării.

Noi condiţii pentru intrarea în Elveţia şi Liechtenstein

De asemenea, suplimentar măsurii prezentării unui test molecular cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, persoanele care sosesc în Confederaţia Elveţiană dintr-un alt stat sau regiune cu grad ridicat de risc epidemiologic, printre care şi România, vor efectua o perioadă de carantină de 10 zile. Persoanele supuse măsurii de carantină obligatorie trebuie să se înregistreze la autorităţile cantonale din localitatea de destinaţie în termen de maximum 48 de ore de la sosire.

Măsura carantinei poate fi redusă, cu aprobarea autorităţilor cantonale competente, dacă persoanele supuse acestei măsuri efectuează, în cea de-a 7-a zi de carantină, un test pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 (de tip antigen rapid sau PCR), pe cheltuială proprie, iar rezultatul acestuia este negativ.

Măsurile se aplică indiferent de mijlocul de transport folosit pentru călătoria în Confederaţia Elveţiană.

Persoanele care pot călători fără a prezenta un test COVID negativ

Sunt exceptate de la măsura prezentării unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi de la efectuarea măsurii de carantină următoarele categorii:

-persoanele implicate în asigurarea bunei funcţionări a sistemului medical şi/sau de ordine şi securitate publică şi a sistemului administrativ federal; transportatorii internaţionali de bunuri şi persoane;

-persoanele care călătoresc în scop profesional sau medical, deplasarea fiind absolut necesară şi neputând suferi amânare;

-persoanele care revin pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene după ce au călătorit într-un stat/regiune cu risc epidemiologic ridicat din motive profesionale sau medicale absolut necesare şi care nu puteau fi amânate;

-persoanele care s-au aflat în tranzit direct (pentru mai puţin de 24 de ore) pe teritoriul unui stat/unei regiuni cu grad ridicat de risc epidemiologic;

-persoanele care tranzitează direct teritoriul Confederaţiei Elveţiene spre alte destinaţii. În acest caz, autorităţile locale pot solicita prezentarea unor documente justificative, care să dovedească necesitatea tranzitării teritoriului naţional (ex.: domiciliu / rezidenţă / drept de şedere / contract de muncă / orice altă dovadă a necesităţii intrării, precum adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.);

-persoanele care revin pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene după participarea la un eveniment care a avut loc într-un stat/regiune cu risc epidemiologic ridicat, cu condiţia să prezinte dovezi că participarea şi şederea au avut loc în conformitate cu un plan de protecţie specific. Excepţia se referă, în special, la participarea în scop profesional la o competiţie sportivă, la un eveniment cultural sau la un congres;

-persoanele care pot atesta faptul că au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele trei luni anterior intrării în Confederaţia Elveţiană şi s-au vindecat.

Recomandarea video

Mediafax
Infotrafic: Ceața îngreunează circulația pe mai multe drumuri din sudul țării
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Horoscop 15 decembrie 2025: Zodiile care trebuie să fie atente: Tensiuni la bani, întârzieri și recunoaștere neașteptată
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Câți dintre americani cred că Donald Trump știa despre presupusele crime ale lui Jeffrey Epstein