Managerul de la „Victor Babeș” avertizează: „Putem ajunge la 7.000 de cazuri în foarte scurt timp. Mișcarea dintr-o parte în alta a Bucureștiului ar trebui limitată!”
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală, Emilian Imbri, trage un semnal de alarmă privind situația epidemiologică din România, punctând faptul că saltul la 7.000 de cazuri COVID-19 zilnice s-ar putea face foarte rapid.
Specialistul punctează, de asemenea, importanța mijloacelor de prevenție mai ales în cotnextul în care vaccinul anticoronavirus ar putea fi disponibil abia după luna martie a anului 2021, iar efectele ar urma să se vadă abia spre sfârșitul anului.
Emilian Imbri, despre gestionarea pandemiei de COVID-19
„De vreo două zile, specialiștii și domnul Rafila, care este reprezentantul nostru la OMS, au venit cu un reper – apariția vaccinului. Să nu uităm însă că trăim acum, în prezent, că s-ar putea prin martie – iunie să apară un vaccin, că nu va fi în cantități suficiente, nu-l vom putea accesa imediat și își va face efectul spre finalul lui 2021. În acest context, ce putem face este să nu ne îmbolnăvim. Este atât de simplu de realizat”, a declarat medicul, potrivit Realitatea Plus.
Acesta susține că este necesară impunerea urgentă a unor măsuri pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, menționând limitarea aglomerărilor și restricționarea accesului în Capitală.
Ce restricții ar trebui impuse în București pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2
„Ajunge o mică scăpare și scoți masca, moment în care te intersectezi pe stradă cu cineva și poți lua virusul. Trebuie ocolite sau limitate aglomerările. Poate că este bine ca cei care lucrează aproape de casă să meargă pe jos sau cu mașina, să nu aglomereze mijloacele de transport în comun. Mișcarea dintr-o parte în alta a Bucureștiului ar trebui limitată. Am putea să încercăm pe sectoare, acolo unde se constată o rată de infectare mare, să se restricționeze accesul. Eu n-aș mai aștepta. De la 3.000 și ceva de cazuri, saltul va fi rapid și ajungem la 4.000 – 5.000-6.000 și, cum prevedea alt coleg de-al meu, putem ajunge la 7.000 în foarte scurt timp. În contextul ăsta, nu mai avem timp să așteptăm cred nici o săptămână. Nu este vorba de politic. Cred că sunt niște structuri foarte clare, cu niște responsabilități și mai clare, care trebuie să ia măsuri: Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării, tot ce înseamnă structuri administrative locale. Politicul ar avea un rol important dacă ar susține măsurile”, a mai explicat medicul Emilian Imbri.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Capitală a făcut câteva precizări și despre persoanele care protestează împotriva purtării măști de protecție, despre care susține că au înțeles greșit modul în care funcționează democrația.
Emilian Imbri, despre cei care protestează împotriva purtării măștii: „Haideți să fim mai prudenți!”
„Fiecare trebuie să se gândească ce vrea să se întâmple cu el. Am senzația că aceste persoane care se adună ca să protesteze împotriva măștii și își cer cu disperare niște drepturi… Părerea mea este că sunt cei mai înspăimântați. Inițial, nu am avut o chemare să fac medicina. Am făcut-o pentru că mi-a fost frică de doctori și nu știam cum să scap de ei. Nu îi acuz pe acești oameni, dar nu te poți încăpățâna la nesfârșit. I-aș ruga să creadă că este real. Ce ar fi să demonstrezi împotriva purtatului măștii cu mască? Avem peste 6.000 de oameni internați la Babeș și aproape 5.000 sunt acasă, vindecați. Există un procent de persoane care nu au reușit să termine această bătălie. Este mic, dar nimeni nu știe dacă ești printre cei 6.000 sau printre cei 2%-3%. De ce curiozitatea asta? Haideți să fim mai prudenți”, i-a îndemnat specialistul pe cei care protestează.