Managerul spitalului Victor Babeș din Timișoara avertizează: Al doilea val al epidemiei va fi „un tsunami”. Medicul susține că România ar putea ajunge în situația Italiei
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, medicul Cristian Oancea, trage un semnal de alarmă cu privire la numărul tot mai mare de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus.
Oancea susține că România s-ar putea confrunta, începând din toamnă, cu „un tsunami” de COVID-19 dacă autoritățile nu vor lua măsuri față de acele persoane care încalcă regulile privind prevenirea răspândirii noului coronavirus.
În cadrul unui interviu acordat Digi24, medicul a explicat că spitalul său se confruntă cu o creștere foarte rapidă a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus și a anunțat că spitalul Victor Babeș din Timișoara nu mai are locuri libere în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).
Oancea a mai explicat și că severitatea cazurilor este într-o „creștere incredibilă”, iar medicii se așteaptă „la ce e mai rău”.
„Cert este că severitatea cazurilor este în creștere incredibilă și ne așteptăm la ce este mai rău. Terapia Intensivă este plină în acest moment, avem în fiecare zi o medie de două decese, ținând cont că avem șase locuri”, a spus medicul.
Cristian Oancea: Putem ajunge în situația Italiei
Medicul a mai atras atenția că România se îndreaptă către „un tsunami” de noi cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus și a avertizat că începerea sezonului gripei, din luna septembrie, nu va face decât să agraveze situația și așa gravă din prezent.
Întrebat despre cum vede situația în următoarele luni, Cristian Oancea a explicat că se așteaptă ca România să ajungă într-o situație similară cu cea a Italiei din primăvară, când sistemul medical din Peninsulă a intrat în colaps.
„La un tsunami, efectiv, valul 2. Deci valul 1 o să fie o replică palidă a valului 2, o să vedeți. Și dacă în septembrie-octombrie o să înceapă și gripa și nu se va termina cu nebunelile astea, cu antivacciniștii și restul, o să avem ca în Italia. Același scenariu”, a spus Cristian Oancea.
Managerul spitalului Victor Babeș din Timișoara a adăugat că, din punctul său de vedere, este necesar ca persoanele care promovează teorii ale conspirației în legătură cu pandemia „să plătească” pentru acest lucru.
„În primul rând, trebuie să ne ajutăm noi, trebuie să fim responsabili, iar cei care promovează teoriile conspiraționiste trebuie să plătească, sub o formă sau alta. În al doilea rând, trebuie să găsim resursa umană în acest moment, pentru că aici suntem foarte deficitari, în toată țara” – a mai spus medicul.
România a înregistrat vineri 799 de noi cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus față de joi, o creștere-record a numărului de cazuri.