Prima pagină » Coronavirus » MARATON. România contribuie cu 200.000 de euro pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19. Câte donații a strâns Comisia Europeană

MARATON. România contribuie cu 200.000 de euro pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19. Câte donații a strâns Comisia Europeană

România contribuie cu 200.000 de euro la inițiativa globală pentru strângerea de fonduri destinate descoperirii și dezvoltării de teste de diagnostic, tratamente și a unui vaccin împotriva COVID-19. Comisia Europeană a strâns, luni, într-un eveniment-maraton, aproape toată suma pe care și-a propus-o inițial.

Anunțul privind contribuția României a fost făcut de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, într-un mesaj video adresat în cadrul videoconferinței internaționale găzduite luni de Comisia Europeană și al cărei moderator a fost președintele forului, Ursula von der Leyen.

„Forța acestei pandemii ne-a dat o lecție foarte importantă. Coordonarea și solidaritatea dintre noi sunt esențiale. (…) Trebuie să ne asigurăm că accesul la medicamente inovative, tratamente și vaccinuri este asigurat și accesibil tuturor. Nicio stat și niciun cetățean nu trebuie să se gândească sau să simtă că e lăsat singur într-o asemenea situație de criză. România înțelege pe deplin importanța acestui principiu și a acestei valori și sunt bucuros să anunț că ne alăturăm inițiativei. Contribuția noastră financiară este în valoare de 200.000 de euro”, a transmis ministrul Nelu Tătaru. „Mulțumim, România”, a fost reacția președintelui Comisiei Europene.

La finalul maratonului, Comisia Europenă a anunțat că a reușit să strângă, împreună cu partenerii globail, suma de 7,4 miliarde de euro (echivalentul a 8 miliarde de dolari), foarte aproape de suma pe care și-a propus-o prin acest eveniment, respectiv 7,5 miliarde de euro. Această sumă o include și pe cea promisă de Comisia Europeană, de 1,4 miliarde de euro, pentru răspunsul global la coronavirus.

Realizarea de azi este începutul unui proces de mobilizare a mai multor resurse, pentru că ținta de 7,5 de miliarde de euro nu va fi suficientă pentru a asigura distribuirea tehnologiilor medicale împotriva noului coronavirus în toată lumea, care implică o serie de costuri semnificative în ceea ce privește producția, achiziția și distribuția, a anunțat Comisia Europeană.

Costul imunizării tuturor oamenilor din lume împotriva noului coronavirus ar putea ajunge la 25 de miliarde de dolari, sumă ce depășește obiectivul inițial al apelului de strângere de fonduri, de 8 miliarde de dolari, după cum a relatat Finanicial Times, care a citat experți internaționali în sănătate.

Pe teritoriul României, au fost confirmate, până luni, 4 mai, 13.512 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.269 au fost declarate vindecate și externate, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Până la data de 3 mai 2020, au fost raportate 1.154.757 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele