MĂRTURII. Un român care a lucrat la abatorul din Germania unde aproape 1.000 de români sunt infectați cu noul COVID-19 spune tot ce se întâmpla acolo: „I-am auzit pe colegi plângând noaptea!” – VIDEO
Un bărbat român care a lucrat la abatorul Tönnies, unde 1.000 de români sunt infectați cu noul coronavirus, explică într-un interviu motivele care l-au determinat să își schimbe locul de muncă: de la orele suplimentare neplătite, șefi români care țipă și pun presiune pe angajați, la condițiile de locuit și de muncă sub limita demnității umane.
Fostul muncitor la abatorul din Germania a povestit într-un interviu pentru Deutsche Welle experiența cumplită prin care a trecut atunci când era angajat.
„Am lucrat la Tönnies ca muncitor în fabrica de procesare a cărnii timp de doi ani. Terminam adesea după cele 8 ore convenite. Erau 12 sau chiar 13 ore. Am notat orele suplimentare. La final, însă, nimic din toate acestea nu s-au regăsit pe fluturașul de plată al salariului”, relatează fostul angajat sub protecția anonimatului.
De asemenea, acesta povestește și despre experiența pe care a avut-o un alt român care a vrut să se angajeze la abator: „După o singură zi la Tönnies, prietenul meu nu a mai rezistat și s-a întors în România”.
„Când vine controlul, spuneți că nu vorbiți limba. De ce nu se face un control neanunțat?”
„Când au venit controalele de la Ministerul Muncii, viteza liniei de lucru încetinea, ceea ce ne ușura munca. Dar știam dinainte că va veni controlul. De ce nu se face un control neanunțat? Doar atunci inspectorii ar putea vedea cum este situația cu adevărat”, mai explică românul.
Solidaritatea i-a ajutat pe români să reziste
„Era foarte rece și umed, liniile de asamblare a cărnii se mișcau foarte repede. I-am auzit pe colegi plângând noaptea de la atâta durere, mâinile le erau umflate cu totul. Dar ne-am încurajat unii pe alții, ne-am spus reciproc: Răbdați!”, mai punctează românul.
Problemele de sănătate ale românilor, ignorate de șefi
„Maiștrii țipau la noi că nu trebuie să ne declarăm bolnavi! La un moment dat, am avut o răceală urâtă – ceea ce se întâmpla frecvent pentru că am lucrat mereu în frig – și s-a țipat la mine, mi-a fost suficient. Acolo m-am oprit”, mai povestește românul despre experiența cumplită pe care a avut-o la abator.
„Șefii români de la liniile de producție aveau ordin să se asigure că nu raportăm că suntem bolnavi”
„Marele șef era german, dar șeful de pe linia de asamblare era român, pentru că trebuia să traducă, majoritatea muncitorilor nu vorbesc limba germană. Au avut ordine de la superiorii lor pentru a se asigura că oamenii nu raportează că sunt bolnavi”, mai relatează acesta.
Cazarea – „la grămadă”
„Uneori erau 10, 12 sau chiar 14 persoane într-un singur apartament. Chiria lunară era de 200 de euro de persoană”, își aduce aminte bărbatul.
Românul care a povestit experiența prin care a trecut la abatorul unde 996 de conaționali au contractat SARS-CoV-2 lucrează în prezent la o altă companie din Germania și mărturisește că este mulțumit de condițiile de muncă.
Ce se întâmplă cu românii infectați
Bârbatul interviat, care a vrut să rămână sub protecția anonimatului, vorbește și situația unor români care lucrează la abator și în prezent se află în carantină.
„Vorbesc cu doi colegi care sunt acum în carantină. Ei spun că li s-a adus suficientă mâncare și apă. Dar sunt foarte neliniștiți, nu știu cum va decurge totul. Unul dintre ei a are probleme de sănătate de multă vreme, dar îmi spune că este în regulă – cel puțin pentru moment”, explică acesta.
Potrivit ultimelor informații furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, la abatorul Tonnies din Rheda-Wiedenbrück își desfășoară activitatea 3.969 de cetățeni români, iar 996 dintre ei au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus.