Prima pagină » Coronavirus » Medic ATI: ”Lucrurile sunt mult mai grave. Orice gripă în ziua de azi este COVID-19 până la proba contrarie”

Medic ATI: ”Lucrurile sunt mult mai grave. Orice gripă în ziua de azi este COVID-19 până la proba contrarie”

Medic ATI: ”Lucrurile sunt mult mai grave. Orice gripă în ziua de azi este COVID-19 până la proba contrarie”

Doctorul Adrian Ciocănea, șeful secției ATI de la Spitalul Orăşenesc Mioveni, spune că pacienții vin prea târziu la spital, că nu au învățat nimic ce s-a întâmplat până acum. De asemenea, medicul precizează că oamenii confundă COVID-19 cu o gripă, iar asta e o problemă.

„Sunt foarte mulţi pacienţi în stare gravă, aduşi direct de acasă. Lucrurile sunt mult mai grave comparativ celelalte valuri. Am avut doar pacienţi nevaccinaţi în stare gravă până acum la secţia ATI la Mioveni. Nu pot spune dacă agresivitatea virusului este mai mare, dar pacienţii vin târziu, nu am învăţat nimic din istorie, ca să fim cinstiţi. Toată lumea zice că e o gripă, şi tocmai asta e problema. Nu e gripă. Orice gripă în ziua de azi este COVID-19 până la proba contrarie. Hai să demonstrăm că nu e şi e. Noi prin teste nu facem decât să confirmăm boala pe care o ştim şi să infirmăm că e gripă”, a declarat pentru „Adevărul” doctorul Adrian Ciocănea.

Şeful secţiei ATI de la Spitalul din Mioveni atrage atenția cu privire la simptomele înşelătoare ale virusului SARS-CoV-2. „Boala e mincinoasă: două zile sunt simptome de gripă, strănuţi, te doare capul, apoi 3-4 zile eşti bine, iar în zilele 7-10 începi să te simţi din ce în ce mai rău şi să respiri mai greu. Iar noi mai salvăm ce se poate salva”, adaugă medicul Adrian Ciocănea.

Medic: ”Deştept neam mai suntem. Nu ne vaccinăm. Cine are de crăpat, asta e”

Paul Ichim, medic chirurg la cea mai mare unitate medicală din sud-estul României, îi critică pe românii care nu vor să se vaccineze împotriva COVID-19. „Noi, mai buni, informaţi bine de Şoşoacă şi mulţii ei adepţi, am intrat pe codul roşu. Deştept neam mai suntem”.

Paul Ichim, medic chirurg la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, vorbește despre cetățenii din alte țări precum Portugalia, Danemarca şi Spania, care s-au vaccinat în număr mare şi în prezent scapă de restricţii.

„Aţi auzit ştirea diminetii? Se pare că subdezvoltaţii şi needucaţii ăia din Portugalia şi-au vaccinat peste 90 % din populaţie şi s-au relaxat la greu. Noi, mai buni, informaţi bine de Şoşoacă şi mulţii ei adepţi, am intrat pe codul roşu în lume, de o să stăm în carantină la greu dacă trecem graniţa aiurea. Mai erau enumerate câţiva ţări subdezvoltate pe lângâ Portugalia. Este vorba despre Spania, Israel, Danemarca, Italia etc.”

Recomandarea video

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase handbaliste ale României, la Survivor: „A doua aventură a vieții”
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit