Prima pagină » Coronavirus » Medic din Secția de Pneumologie a Spitalului Județean Buzău, reinfectat cu COVID-19

Medic din Secția de Pneumologie a Spitalului Județean Buzău, reinfectat cu COVID-19

Medic din Secția de Pneumologie a Spitalului Județean Buzău, reinfectat cu COVID-19

Un medic din Secția de Pneumologie a Spitalului Județean Buzău s-a reinfectat cu COVID-19. De asemenea, alți trei buzoieni au contractat, pentru a doua oară, până acum, virusul asiatic.

Prefectura Buzău a anunțat că, pe 4 ianuarie, s-a înregistrat un caz de reinfectare cu COVID-19. Potrivit autorităților, este vorba despre un bărbat în vârstă de 47 de ani, care a contractat pentru prima dată virusul pe data de 29 iunie 2020. Acesta este medic și este angajat la secția de Pneumologie a Spitalului Judeţean Buzău.

De la începutul pandemiei, alți trei buzoieni au contractat, pentru a doua oară, virusul asiatic.

Până în prezent, în județul Buzău, potrivit datelor oficiale, 620 cadre medicale și angajați ai unităților sanitare s-au vaccinat anti-COVID. În cursul zilei de joi, alte 250 de persoane urmează să primească serul dezvoltat de Pfizer/BioNTech.

 

5.719 cazuri noi de COVID-19 în România, în ultimele 24 de ore. Un medic s-a reinfectat

Până pe 6 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 654.007 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 586.764 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.719 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 16.299 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 05.01.2021 (10:00) – 06.01.2021 (10:00) au fost raportate 121 de decese (77 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.847. Dintre acestea, 1.070 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.902.726 de teste. Dintre acestea, 34.343 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.072 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.271 la cerere.