Medic român din Marea Britanie, mărturii din prima linie a luptei cu COVID-19: „Dacă oamenii ar fi văzut ce am văzut eu ar fi și astăzi în stare de șoc” (EXCLUSIV)

Publicat: 21 11. 2020, 12:30
Actualizat: 21 11. 2020, 13:09
Semnalul de alarmă al unui medic ATI: Într-o săptămână, două se aproapie momentul când va trebuie să alegem pe cine salvăm” Sursă foto cu caracter ilustrativ: ProfiMedia

Ștefan Sevastru este medic primar ATI în UK din anul 2009. Timp de 10 ani de zile a lucrat în sistemul de sănătate din România, unde a făcut facultatea și și-a dat rezidențiatul. A trecut prin spitalele din Marea Britanie, Germania și Australia. În prima parte a interviului, medicul Ștefan Sevastru a vorbit despre secțiile de terapie intensivă și sistemul medical din România neglijat timp de 30 de ani de clasa politică. Astăzi specialistul ATI din UK vorbește despre lupta cu pandemia  pe care a dus-o la Royal Free Hospital, spitalul care a tratat pacienții cu Ebola: „Un sistem medical sănătos  începe de la politicile implementate de la nivelul țării, politicile implementate la nivel local și central, clădirea în sine, aparatura, serviciul IT, cadre medicale”, spune Ștefan Sevestru, medic ATI primar în Marea Britanie.

„Toate acestea trebuie să fie într-o permanență legătură. Din punct de vedere al clădirilor, clădirile în România sunt vechi, nu au ventilație corespunzătoare. Orice sistem medical este făcut pentru medicina de zi cu zi. Niciunul nu este făcut pentru pandemie sau pentru medicina de dezastre. Costurile să întreții un sistem pentru medicina de dezastre sunt imense”, explică medicul pentru GÂNDUL.RO.

Royal Free London, spitalul care a tratat pacienții cu Ebola

La începutul pandemiei, medicul a lucrat la Royal Free London, spitalul care a tratat în trecut pacienții cu Ebola. Împreună cu medicii de acolo, românul a realizat protocoale locale care apoi s-au extins la nivel național. Ca orice sistem de sănătate, nici sistemul britanic nu era pregătit pentru pandemie. Însă britanicii s-au adaptat din mers.

Am găsit probleme de la faptul că lifturile care duceau pacienții cu COVID se intersectau cu lifturi care duceau pacienți care veneau de la transplant. Toate lucrurile s-au schimbat pentru a ne adapta. Sistemul e făcut în așa fel încât oamenii înțeleg nevoia de simulare și de adaptare. În primul val în Anglia noi am oprit toată munca, toate operațiile și am folosit chirurgii să întoarcă pacienții în pat. Însă pacienții cu cancere incipiente au ajuns să aibă cancere care nu au mai putut fi operate. Spitalele sunt împărțite în două: pacienții  fără COVID care sunt izolați și au testetele făcute în zona verde, iar zona portocalie este pentru cei care au COVID sau sunt suspecți”, spune medicul.

Sursă foto: Fotografii din cadrul simularilor din spitalul din Marea Britanie

 

Pentru a sprijini economia locală, Guvernul Britanic a avut o campanie ”Eat Out to Help Out”, în care oamenii erau încurajați să mănânce la restaurantele din zona lor.

Pandemia de coronavirus în UK

În primul val al pandemiei, pacienții infectați cu COVID erau îndemnați să stea acasă și să meargă la spital doar dacă starea de sănătate li se deteriora.

 În al doilea val nu sunt foarte mulți care au venit la spital comparativ cu prima perioadă. Însă sunt mult mai mulți tineri care au făcut boala. Dacă oamenii ar fi văzut ce am văzut eu cu ochii mei ar fi în stare de șoc și astăzi. Am avut la un moment dat 40 de oameni și toate paturile erau ventilate. La momentul maxim Royal Free Hospital a avut 130 de paturi de terapie intensivă, cu aparatură pentru ventilație, pentru filtrare renală și suport cardiac”, spune medicul român din UK.

 

Foto: Prizele de la ATI din cadrul The Royal London Hospital

Ce-i lipsește țării noastre sunt protocoale corecte, spune medicul. La cinci de la incendiul Colectiv, România nu are încă un spital de mari arși care să facă față acestor tragedii și nici centre de transplant bine puse la punct.

Pentru mine un sistem bine pus la punct este atunci când spitalele sunt centralizate, când există comunicare între ele, când un spital poate învăța de la celălalt. Trăim într-o societate în care sistemul medical este un lucru foarte complex în care lucrurile trebuie să se miște rapid, să existe tehnologie, suport financiar, maleabilitatea cadrelor medicale să învețe să se autodepășească”, explică medicul Ștefan Sevastru.