Prima pagină » Coronavirus » Medicii din Marea Britanie cer scurtarea intervalului dintre dozele de vaccin Pfizer

Medicii din Marea Britanie cer scurtarea intervalului dintre dozele de vaccin Pfizer

Medicii din Marea Britanie cer scurtarea intervalului dintre dozele de vaccin Pfizer

Medicii din Marea Britanie cer scurtarea intervalului dintre dozele de vaccin Pfizer. De la 12 săptămâni la șase, arată specialiștii care i-au scris directorului Medical al Angliei. Regatul Unit prioritizează administrarea primei doze de vaccin împotriva Covid-19, permiţând o pauză de 12 săptămâni până la cea de-a doua doză.

Dar Pfizer şi BioNTech au avertizat că nu deţin dovezi care să ateste că vaccinul va continua să protejeze dacă cea de-a doua doză este administrată la mai mult de 21 de zile de la prima.

Mai este eficient vaccinul după 12 săptămâni?

Asociaţia Medicală Britanică (BMA) a menționat într-un comunicat de presă că i-a scris Directorului Medical al Angliei (CMO), Chris Whitty. BMA susţine administrarea celei de-a doua doze într-un interval de până la 42 de zile după prima doză, iar un interval mai lung nu ar fi în concordanţă cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Drept urmare, BMA a îndemnat CMO să „revizuiască de urgenţă poziţia curentă a Marii Britanii referitoare la administrarea celei de-a doua doze după 12 săptămâni”.

„Strategia Marii Britanii a devenit din ce în ce mai izolată în comparaţie cu multe alte ţări. Membrii BMA sunt îngrijoraţi că, având în vedere imprevizibilitatea stocurilor, nu ar putea exista garanţii că doze din vaccinul Pfizer vor fi disponibile într-un interval de 12 săptămâni”, arată medicii britanici. La rândul său, Chris Whitty a precizat că distanţa mai lungă dintre doze este „o decizie de sănătate publică”, al cărei scop îl reprezintă vaccinarea unui număr mai mare de persoane şi are la bază credinţa că cea mai mare parte a protecţiei vine în urma primei doze.

AstraZeneca, poziție diametral opusă de Pfizer

În schimb, compania AstraZeneca a susţinut o cât mai mare distanţă între doze. În opinia virusologilor de aici, o pauză de 12 săptămâni între primul și al doilea vaccin este indicată pentru a crește eficiența serului.

Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale a precizat că prioritatea este de a proteja cât mai mulţi oameni, pe cât de rapid posibil. Circa 5,38 milioane de persoane au primit prima doză de vaccin în Marea Britanie, potrivit datelor guvernamentale.

Recomandarea video

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum