Prima pagină » Coronavirus » Medicul Dorel Săndesc, semnal de alarmă! „Boala COVID poate duce la o lista înfioratoare de sechele”

Medicul Dorel Săndesc, semnal de alarmă! „Boala COVID poate duce la o lista înfioratoare de sechele”

Medicul Dorel Săndesc, semnal de alarmă! „Boala COVID poate duce la o lista înfioratoare de sechele”
Medicul Dorel Săndesc: Suntem deja în valul al treilea! Secţiile ATI nu au primit anul acesta niciun leu / COVID, ca ruleta rusească

Medicul Dorel Săndesc avertizează că este nevoie ca românii să se vaccineze pentru a nu risca să ajungă la spital cu o formă gravă a coronavirusului. Săndesc atenționează că virusul atacă inclusiv sistemul nervos.

„Decizia pro sau contra vaccinare nu este simplă – nici măcar pentru un medic. Pentru că, în ciuda beneficiilor indiscutabile ale vaccinurilor (eradicarea unor boli cumplite, limitarea sau prevenirea unor epidemii…) acestea ridică şi unele îngrijorări, justificate. De aceea consider o campanie provaccinare triumfalista, demagogica, prezentând totul în roz total ineficientă, ba chiar de natură să determine „efecte adverse”.

Iar semnele de întrebare nu sunt puține…Iată aici prezentate succint doua:

1. Există efecte secundare după vaccinare şi cât sunt de periculoase ?

DA, exista și unele pot fi serioase. Dincolo de efectele imediate post-vaccinare (durere la locul injectării, astenie, simptome „pseudo-gripale”, etc.), îngrijorătoare sunt cele care apar mai târziu, de tip autoimun, cum ar fi poliradiculonevrite, mielite, narcolepsie, etc. DA, aceste complicații apar , foarte rar, dar apar, după vaccinuri, mecanismul lor fiind reprezentat de faptul că uneori anticorpii sintetizaţi în urma vaccinării ataca nu doar viruşii ci şi structuri proprii organismului (cum ar fi sistemul nervos).

DAR :

-se ignoră faptul că aceste complicaţii apar şi în cursul bolii, cu incidența şi severitate mai mari decât după vaccin! Mecanismul este acelaşi: anticorpii sintetizaţi împotriva virusului ataca structuri ale organismului . Noi, cei care îngrijim aceşti bolnavi am văzut nu puține complicaţii de acest gen, cu pareze şi paralizii, care s-au supraadăugat bolii Covid-19 şi au dus la suferinţe grave sau chiar deces.

-dincolo de aceste efecte secundare , Boala poate duce la o listă înfiorătoare de SECHELE: fibroza pulmonară, insuficiență cardiacă, fibroză hepatică, tulburări neuropsihice, accidente trombo-embolice tardive severe, etc. Am văzut deja prea multe cazuri decedate la peste 1 lună de la boala cu embolie pulmonară, sau tineri care după boala nu mai pot urca 2 etaje…şi atâtea altele …Şi toate acestea NU apar după vaccin.

2. Nu e mai prudent să nu mă grăbesc, să aştept să văd cum reacţionează alţii?

Răspuns:NU.

Argumente: protejarea împotriva acestui virus devine o cursă contra-cronometru, în condiţiile în care devine evidenta capacitatea sa de a dezvolta mutaţii periculoase; deja a apărut o mutație mult mai contagioasă şi nimeni nu poate garanta că nu va apărea o altă mult mai agresivă şi letală: este un fenomen natural, evoluționist, darwinian, numit „selecție naturală” , prin care se selectează şi dezvolta variantele cele mai competente-adica mai periculoase pentru noi. Şi mai gândiţi-vă doar că această mutaţie nu vine aşa din eter, ci se produce, întotdeauna, în organismul gazda-care ar putea fi tocmai al tău, dacă nu îl vei proteja prin vaccinare. Și că în filmele horror, acel monstru se va naşte în tine şi te va răpune…

Da, exista și şansa să nu te infectezi sau să faci o formă uşoară. Dar experienţa acumulată în aceste luni arata ca nimeni nu este protejat de riscul unei forme severe sau chiar de deces, nici măcar cei tineri, această teribilă boala acţionând după mecanismul „ruletei ruseşti”…eşti dispus să apeși pe acest trăgaci, să joci acest joc periculos fără a fi obligat?

Acestea sunt câteva dintre răspunsurile la doar două dintre întrebările legate de vaccin. Desigur că mai sunt multe. Consider că decizia trebuie luată punând în balanţă toate argumentele. Balanţa mea, aşezată, da, pe experienţă medicală de o viaţă, da un verdict fără dubii: vaccinul este soluția cea mai bună pentru mine, pentru cei dragi, pentru tine, pentru noi toţi ca şi comunitate. Să vă dea Domnul gândul bun!”, scrie Săndesc pe Facebook.

Recomandarea video

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?