Prima pagină » Coronavirus » Mega-alianța din Big Pharma care declară război Covid-19! Giganții care au bătut palma pentru un vaccin împotriva noului coronavirus!

Mega-alianța din Big Pharma care declară război Covid-19! Giganții care au bătut palma pentru un vaccin împotriva noului coronavirus!

Mega-alianța din Big Pharma care declară război Covid-19! Giganții care au bătut palma pentru un vaccin împotriva noului coronavirus!

O mega-alianță din Big Pharma a fost pusă la cale pentru lupta împotriva Covid-19. Zece state, 37 de firme, miliarde de euro, specialiști dintre cei mai buni, iată arsenalul cu care se pornește în acest război.

Corona Accelerated R&D in Europe (CARE) este consorțiul format de cele mai puternice companii din domeniul farmaceutic, al cărui scop declarat și asumat este acela de a accelera descoperirea şi dezvoltarea de medicamente pentru tratarea infecţiei cu SARS-CoV-2. CARE mizează pe sprijinul Iniţiativei privind medicamentele inovatoare (IMI), dezvoltată de UE. Pentru început, consorțiul va beneficia de o subvenţie în valoare de 77,7 milioane de euro, dar se așteaptă ca după primele rezultate cifra să crească de cel puțin zece ori, după cum scrie Business Wire!

Boehringer Ingelheim va dezvolta antoicorpi neutralizanți

Deocamdată, s-au alăturat acestei iniţiative 37 de giganți Big Pharma, parteneri din Germania, Belgia, China, Danemarca, SUA, Spania, Franţa, Olanda, Polonia, Elveţia şi Marea Britanie. La conducere este un triumvirat format din Inserm (Institutul Naţional Francez de Sănătate şi Cercetare Medicală), Janssen Pharmaceutica NV şi Takeda Pharmaceuticals International AG.

În schimb, compania farmaceutică germană Boehringer Ingelheim va conduce fluxul de activitate axat pe dezvoltarea de anticorpi neutralizanţi ai virusului. Boehringer Ingelheim va furniza moleculele antivirale derivate din VIH şi VHC şi molecule mici cu potenţial terapeutic provenite din culturile sale exhaustive de molecule.

CARE a un plan de lucru pe 5 ani

Yves Lévy, coordonator al acestei iniţiative şi director general la VRI-Inserm, afirmă că, „dincolo de excelenţa ştiinţifică a diferitelor echipe participante la acest ambiţios proiect, CARE aduce la aceeași masă 37 de parteneri într-o alianţă ce reuneşte expertiza şi cunoştinţele în jurul unui plan de lucru timp de 5 ani pentru dezvoltarea de tratamente împotriva actualei pandemii de Covid-19”.

Proiectul va dezvolta medicamente cu potenţial terapeutic, iar cele mai promiţătoare vor fi testate în studii clinice pe oameni.

„Vom lucra rapid şi cu determinare în spiritul unei cooperări fără precedent cu partenerii noştri din lumea academică şi cu industria farmaceutică, pentru a învinge această ameninţare fără egal a Covid-19, precum şi a altor maladii grave provocate de noul coronavirus”, a ținut să sublinieze și directorul global pentru cercetări şi descoperiri al companiei Boehringer Ingelhem, Clive R. Wood.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate