Prima pagină » Coronavirus » Nelu Tătaru: 95% din personalul medical de la Institutul „Marius Nasta” vrea să se vaccineze

Nelu Tătaru: 95% din personalul medical de la Institutul „Marius Nasta” vrea să se vaccineze

Nelu Tătaru: 95% din personalul medical de la Institutul „Marius Nasta” vrea să se vaccineze

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunțat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că peste 85% din personalul medical doreşte să fie vaccinat. La Institutul „Marius Nasta” din Bucureşti sunt cei mai mulți, procentul fiind de 95%, spune el.

„Vaccinul nu este obligatoriu. Este un vaccin gratuit şi nu este obligatoriu. Din cartografierea făcută de noi până acum există medici de familie şi din cei 8.000 care au fost cartografiaţi, atât medici cât şi asistenţi medicali din cabinetele medicilor de familie, 82% vor să se vaccineze. Cei care sunt în spitalele care au fost în lupta directă cu COVID sunt peste 85%. Dacă ar fi să dau un exemplu de la Institutul „Marius Nasta” din Bucureşti, 95% din personalul medical vrea să se vaccineze”, a declarat Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

El a explicat cine vor fi cei vaccinaţi după personalul din sistemul sanitar, centre medico-sociale şi categorii de risc.

„Sunt toţi cei care asigură desfăşurarea activităţilor normale. Sunt şi cei de la salubritate, sunt şi cei care asigură energia electrică, şi cei care asigură apa potabilă, cei care asigură structurile cheie sunt cei care vor fi vaccinaţi. După această categorie intră celelalte categorii, populaţia generală, care trebuie să ducă la o imunizare de 70%”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Strategia de vaccinare împotriva COVID-19, aprobată de Guvernul României

Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 a fost aprobată de Guvernul României, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății a anunțat într-un comunicat transmis sâmbătă, 28 noiembrie, faptul că strategia de vaccinare, elaborată de către Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, a fost aprobată de Guvernul României.

Recomandarea video

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Ligrul: întâlnirea rară dintre regele leu și tigru