Nelu Tătaru, apel către populație în ziua celui mai sumbru bilanț COVID: „Haideți să respectăm regulile! Fiecare dintre noi trebuie să contribuie” (VIDEO)
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a susținut miercuri, o declaraţie de presă la Palatul Victoria, în contextul în care astăzi a fost cel mai mare număr de cazuri de infectare.
Gândul.ro transmite livetext declarațiile ministrului Sănătății:
- E un moment pe care îl readucem în atenția tururor. Menținem același trend ascendent în pofida restricțiilor.Revin cu aceleași solicitări de a respecta restricțiile.
- În DSP și spitale vor exista evaluări încrucișate pentru a da asistența medicală de care e nevoie.
- Sistemul medical încă rezistă, dar să nu forțăm capacitățile.
- Personalul medical este același de acum 7 luni. Suntem într-un moment pe care trebuie să îl gestionăm împreună. COrpul medical, deși obosit, va da asistența medicală.
- Populația, haideți să respectăm regulile.
- Acum avem 226 de spitale suport COVID cu 1050 de paturi ATI complet utilate.
- Dacă noi încercăm să vedem capacitatea, personalul trebuie să dea dovadă că trebuie să susțină capacitatea
- Haideți să încercăm în acest moment de cumpănă să reașezăm respectarea regulilor.
- Care sunt limitele? Primim și 3000 de pacienți pe zi, dar componenta de prevenție poate face diferența.
- Avem evenimente sau transport în comun unde nu se respectă regulile. Aici avem acele zone infectante. Haideți să respectăm regulile.
- Restricțiile reimpuse își vor face efectul în 10-14 zile.
- Haideți să fim cu toții solidari și să ajungem acolo unde speram să ajungem la începutul lunii iunie.
- Fiecare dintre noi trebuie să contribuie.
––––––––––-
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, susţine miercuri declaraţii de presă la Palatul Victoria.
Surse au declarat pentru GÂNDUL.RO că anunțul ministrului are caracter de recomandare, și nu implică o posibilă stare de urgență care s-a vehiculat în spațiul public deja.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a vorbit, în direct la GÂNDUL LIVE, despre cum se pregătesc spitalele pentru noul val de infectări cu coronavirus. Acesta trage însă un semnal de alarmă pentru cei care nu respectă regulile: „Sper să nu fim nevoiți să intrăm în lockdown (starea de urgență)!”, a avertizat ministrul.
„Sunt solicitările pe care le-am avut pe parcursul întregului an, în contextul pandemiei. Avem o creștere a numărului de cazuri, comitetele evaluează situația din fiecare județ, pentru a limita numărul de cazuri noi.
Bilanț sumbru în ultimele 24 de ore
Autoritățile au anunțat miercuri un bilanț sumbru al cazurilor de coronavirus. Au fost confirmate 2.958 de noi cazuri de infecție, după efectuarea a 27.849 de teste, cea mai mare cifră înregistrată de la debutul pandemiei.
Și numărul de decese COVID este mare. Potrivit bilanțului, 82 de persoane au murit – dar aici este inclusă o actualizare a DSP Brăila cu situația din august și septembrie.
Totodată, 612 pacienți sunt internați în stare gravă la ATI, de asemenea un nou record negativ.