Niciun pat ATI nu este disponibil joi pentru pacienții cu forme severe de COVID

Publicat: 11 11. 2021, 14:50
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock

Joi, 11 noiembrie, nu este disponibil la nivel național niciun pat ATI pentru persoane cu forme severe de COVID-19.

În data de 11 noiembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.721 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 171 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19.
Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.

1.772 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

La  nivel național, la acest moment nu este disponibil niciun pat liber de ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

Peste 5.400 cazuri noi de COVID-19 și 318 decese în ultimele 24 de ore

Peste 5.400 de persoane au fost confirmate cu infecție cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, cu aproape 900 mai puține față de miercuri. Și numărul pacienților decedați a scăzut, în ultimele 24 de ore fiind anunțate 303 decese, dar și alte 15 din zilele anterioare.

Potrivit datelor de la CNCCI, de miercuri, ora 10.00, până joi, la ora 10.00, au fost înregistrate 5.416 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2, cu aproape 900 mai puține față de marți, când au fost raportate 6.291 infecții confirmate cu COVID-19.

De asemenea, joi au fost raportate 318 decese, dintre care 303 din ultimele 24 de ore și 15 din zilele anterioare. Numărul pacienților decedați a scăzut față de miercuri, când au fost anunțate 405 decese. Majoritatea pacienților decedați sunt nevaccinați și cu comorbidități, potrivit autorităților.

România a ajuns, joi, 11 noiembrie 2021, la 1.730.433 cazuri de infectare cu noul coronavirus confirmate de la primul caz de COVID-19, anunțat pe 26 februarie 2020, potrivit datelor de la Grupul de Comunicare Strategică.