Premierul interimar Nicolae Ciucă a participat, luni dimineață, la inaugurarea Punctului Mobil de colectare de plasmă convalescentă la nivelul Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitre Gerota” al MAI. Ciucă i-a îndemnat pe români să respecte măsurile sanitare și să fie încrezători în campania de vaccinare anti-COVID-19.
„E pentru mine un prilej să subliniez că nu mai târziu de vineri am participat, împreună cu președintele țării, la inaugurarea centrului de depozitare a vaccinului împotriva acestui virus. Avem tot ce ne trebuie pentru a demara campania de vaccinare începând cu ziua de 27 decembrie.
Folosesc acest prilej pentru a-i îndemna pe toți cetățenii să aibă încredere în această campanie, în instituțiile statului și în demersurile care au fost întreprinse pentru a avea o campanie coerentă și eficientă.
E, de asemenea, un prilej pe care doresc să-l folosesc, transmițând un mesaj cât se poate de simplu: mai e foarte puțin pânâ când vom sărbători ziua nașterii Domnului și știu cât e de greu pentru fiecare dintre noi să nu putem să petrecem această sărbătoare creștinească alături de cei dragi. Sunt o serie de restricții și limitări pe care trebuie să le respectăm și-i îndemn pe toți românii să le respecte, pentru că este doar un gest simplu de resposabilitate față de noi înșine, față de semenii noștri.
De asemnea, fiecare dintre noi putem contribui la ceea ce înseamnă ansamblul acesta de măsuri luate așa încât să putem finaliza tot ce am putut identifica drept măsuri pentru a fi cât mai eficienți în campania de combatere a acestei pandemii.”, a declarat premierul interimar Nicolae Ciucă, citat de b1.ro.
Virgil Musta, medicul epidemiolog de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, a vorbit, luni, despre noua tulpină a SARS-COV-2, care a început să se răspândească dinspre Regatul Unit spre Europa.
Musta spune că acest val poate fi controlat dacă se impun măsuri dure. „Noua tulpină creează premisele unui al treilea val, ceea ce face ca sistemele de sănătate, care sunt deja sub o presiune deja foarte mare, să nu mai facă față, de aceea este necesar să se ia măsuri din fașă, pentru a nu se ajunge la o contagiozitate foarte mare”.